Politia Locala Alba Iulia are un nou sef, care provine din tagma avocatilor. Mai exact, in urma unui concurs cu un singur candidat, avocatul Ciprian Laurentiu Tar Harceaga, din Baroul Alba Iulia, a fost desemnat castigator.
Acesta s-a inscris la concurs, a candidat singur pe loc, in data de 12 iulie, a luat la proba scrisa cu 78.60, iar in data de 14 iulie a sustinut interviul, unde a obtinut 90,50 puncte.
Ciprian Harceaga este sotul Andreei Teofila Tar Harceaga, sefa serviciului de Evidenta a Persoanelor Alba Iulia (SPCLEP), serviciu care se afla tot in subordinea primariei, fapt confirmat de viceprimarul Emil Popescu, pentru jurnalistii de la alba24.ro.
Viceprimarul Emil Popescu a declarat ca ”are mare incredere” in noul sef al Politiei Locale Alba Iulia, serviciu care, in viziunea acestuia, are cateva probleme.
Potrivit declaratiei de avere a sotiei, din servicii avocatiale, Ciprian Harceaga a castigat, in 2021, suma de 121.350 lei. Acesta este avocat din anul 2005.
Harceaga isi va prelua noua functie, la putin timp dupa ce primarul Gabriel Plesa a transformat Politia Locala, care apartine de Primaria Alba Iulia, din Directie in Serviciu. In acest fel, Daniel Ilcu, fostul sef al Politiei Locale, a fost demis din functie, in conditiile in care acesta a fost repus in drepturi de instanta si primaria trebuie sa-i ofere o functie similara cu cea dinainte de demitere. (V.E.)
Sursa: alba24.ro