Fostul inspector sef al ITM Ilfov, trimis in judecata pentru luare de mita! Procurorii DNA au retinut fapte de coruptie si in seama a doi inspectori de munca

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei au dispus trimiterea in judecata, sub control judiciar, a inculpatului Gavrila George, la data faptei inspector sef al Inspectoratului Teritorial de Munca (I.T.M.) Ilfov, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de luare de mita, in forma continuata (doua acte materiale).


In acelasi dosar au fost trimise in judecata Andrei Florentina-Alina, la data faptei inspector de munca in cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (I.T.M.) Ilfov, sub aspectul savarsirii infractiunilor de luare de mita, fals intelectual (doua fapte, din care una in forma continuata), abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (doua fapte) si sustragere sau distrugere de inscrisuri, in forma agravata (doua fapte), si Vlasceanu Doina, la data faptei inspector de munca in cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (I.T.M.) Ilfov, sub aspectul savarsirii infractiunilor de luare de mita, fals intelectual (doua fapte, din care una in forma continuata), abuz in serviciu, daca functionarul public a obtinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, sustragere sau distrugere de inscrisuri, in forma agravata ( doua fapte) si uz de fals.

In rechizitoriul intocmit in cauza disjunsa din dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 1020/VIII/3 din 8 decembrie 2021 (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10718 ), procurorii au retinut in esenta urmatoarea stare de fapt:

  1. In perioada 18 mai – 13 septembrie 2021, inculpatul Gavrila George, in calitatea mentionata mai sus, ar fi acceptat de la Stan Nicusor Valentin (administrator al unei firme si sef serviciu in cadrul Administratiei Domeniului Public si Dezvoltare Urbana Sector 6 Bucuresti), atat pentru el, cat si pentru Neagu Iulian Razvan (membru in comisia de receptie), o suma de bani reprezentand 10% din valoarea unui viitor contract pe care I.T.M. Ilfov urma sa il atribuie in mod preferential omului de afaceri.

Ulterior, dupa atribuirea contractului in valoare de 215.443 lei (43.583 euro), in zilele de 06 octombrie, 08 noiembrie 2021 si 06 decembrie 2021, Gavrila George impreuna cu Neagu Razvan Iulian ar fi primit cu titlu de mita, de la omul de afaceri, sume de bani reprezentand 7% din valoarea a trei facturi platite de I.T.M. Ilfov firmei respective.

Concret, inculpatul Gavrila George ar fi primit suma totala de 10.000 lei.

Tot in legatura cu atribuirea respectivului contract, la data de 02 iulie 2021, inculpatul Gavrila George i-ar fi pretins aceluiasi administrator de firma, pentru o alta persoana, foloase necuvenite constand in servicii de incarcare si transport ale unor deseuri de la locuinta acesteia. La data de 08 iulie 2021, din dispozitia lui Stan Nicusor Valentin, doi angajati ai Administratiei Domeniului Public si Dezvoltare Urbana Sector 6 Bucuresti, cu o autoutilitara din dotare, ar fi efectuat serviciile respective in folosul persoanei beneficiare.

  1. In perioada septembrie – decembrie 2021, in contextul efectuarii unor controale la mai multi agenti economici, inculpatele Andrei Florentina-Alina si Vlasceanu Doina nu si-ar fi indeplinit atributiile de serviciu, in sensul ca nu au aplicat sanctiunile prevazute de lege (amenda 20.000 lei/persoana) in cazul identificarii unor angajati care-si desfasurau activitatea „la negru”.

Prin aceste demersuri bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totala de 120.000 lei, obtinandu-se totodata un folos patrimonial necuvenit pentru societatile respective in acelasi cuantum, reprezentand pierderea patrimoniala astfel evitata.

In aceleasi contexte, cele doua inculpate ar fi falsificat mai multe documente, ar fi sustras din dosarele de control mai multe inscrisuri si ar fi pretins de la doi oameni de afaceri (Andrei Florentina Alina prin intermediul lui Neagu Iulian Razvan), sume de bani cuprinse intre 1.000 – 5.000 lei, pentru a nu sanctiona contraventional societatile angajatoare pentru neregulile constatate. Din banii pretinsi, inculpata Vlasceanu Doina ar fi primit suma de 500 lei pentru a nu aplica o sanctiune contraventionala in cuantum de 20.000 lei.

In cauza au fost dispuse masuri asiguratorii fata de cei trei inculpati.

Ministerul Finantelor Publice a inaintat la dosarul cauzei cererea de constituire de parte civila in prezenta cauza, cu suma de 120.000 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Bucuresti cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza.

Mentionam ca fata de Neagu Iulian Razvan a fost dispusa solutia clasarii in conformitate cu prevederile art. 16, alin. 1, lit. f (a intervenit amnistia sau prescriptia, decesul suspectului ori al inculpatului persoana fizica sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoana juridica) din Codul de Procedura Penala.

Anterior, la data de 21 iunie 2022, procurorii anticoruptie au incheiat un acord de recunoastere a vinovatiei cu inculpatul Stan Nicusor Valentin pentru savarsirea infractiunilor de:
– dare de mita in forma continuata,
– complicitate la dare de mita.

In prezenta aparatorului ales, inculpatul a declarat expres ca recunoaste comiterea faptei retinute in sarcina sa, accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala si este de acord cu felul si cuantumul pedepsei aplicate, precum si cu forma de executare a acesteia, respectiv

  • 2 ani si 6 luni inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani si interzicerea, pe o perioada de 2 ani de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si de a ocupa o functie de conducere in cadrul unei persoane juridice de drept public. (I.P.)

Leave a Reply