Puls VALUTAR. Criptomonedele se prabusesc! Valoarea pietei monedelor digitale a scazut de la 3.000 miliarde de dolari la 960 miliarde de dolari

In ultima jumatate de an, valoarea pietei criptomonedelor s-a redus de la 3.000 miliarde de dolari la 960 miliarde dolari, acestea fiind considerate, in prezent, drept active cu grad inalt de risc, din cauza cresterii inflatiei ceea ce a impus bancilor centrale majorarea mai ampla a dobanzilor de referinta, masura care poate provoca aparitia recesiunii.


Presiunea aparuta a impus unora dintre cele mai importante platforme specializate sa anunte suspendarea retragerilor, schimburilor si transferurilor de monede digitale. Tendinta a fost amplificata si de prabusirea, saptamanile trecute, a TerraUSD, o asa-numita „stable coin” (moneda stabila), care este „legata” de evolutia dolarului american.

Bitcoin a scazut in ultimele sase saptamani cu peste 40% si a atins, marti dimineata, un minim de 20.816, urmata apoi de o revenire spre pragul de 23.000 dolari. Reamintim ca, in noiembrie trecut, moneda digitala a atins un varf de aproape 69.000 dolari.

Ether, a doua cea mai tranzactionata criptomoneda, a atins un minim de 1.078 dolari, cel mai redus nivel de la inceputul lui 2021, fata de un varf de 4.800 dolari inregistrat in toamna trecuta.

La redeschiderea pietei, dupa minivacanta de Rusalii, cursul euro a crescut usor de la 4,9432 la 4,9437 lei, in timp ce transferurile se realizau in culoarul 4,939 – 4,947 lei.

Dobanzile interbancare au stagnat marti. Dealerii bancari asteptau finalul sedintei de politica monetara a Rezervei Federale pentru a afla care este pasul de crestere ale ratei de referinta, o jumatate sau trei sferturi de punct procentual, dupa ce inflatia din Statele Unite a crescut in iunie la 8,6%, maxim al ultimilor 40 de ani. Decizia va influenta masurile care vor fi luate de alte banci centrale.

Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019, a stagnat la 6,15%, nivel care a mai fost atins la inceputul lui decembrie 2012.

Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat marti de la 6,28 la 6,29%, valoare comparabila cu cea inregistrata in prima parte a lui ianuarie 2013. Indicele la 12 luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 6,47%.

Indexul dolarului american fata de un cos al principalelor valute a atins marti un maxim al ultimilor 33 de ani. Moneda unica s-a depreciat la 1,0397 – 1,0483 dolari, chiar daca inflatia anuala din Germania a urcat la 7,9%, valoare care nu a mai fost atinsa de la reunificarea Germaniei, in 1990. Aceasta evolutie a facut ca media dolarului sa urce de la 4,6665 la 4,7337 lei.

Cresterea ratei somajului din Marea Britanie la 3,8% a depreciat lira sterlina la 1,1549 – 1,1691 euro, ceea ce a facut ca media ei sa scada de la 5,8114 la 5,7384 lei. Cursul francului elvetian a crescut de la 4,7554 la 4,77 lei.

Aprecierea monedei americane a compensat scaderea metalului galben la 1.817 – 1.831 dolari/uncie, iar pretul gramului de aur a urcat de la 276,5061 la 277,5769 lei. (R.G.)

Leave a Reply