Un sofer sanctionat pentru alcool la volan a fost “achitat” de instanta, dupa ce a demonstrat ca fiola s-a inverzit de la servetele umede cu care s-a sters de sange, dupa un accident

Un sofer a fost amendat de politisti si a ramas si fara carnet pentru consum de alcool, desi nu bause nicio picatura, relateaza Ziarul de Iasi. Situatia s-a clarificat dupa aproape un an, inca nu a fost transata definitiv de justitie.


In dimineata zilei de 1 iunie a anului trecut, BMW-ul lui Florin L. a fost izbit din spate de o Skoda si propulsat in masina din fata. Toti soferii implicati in accident erau in culpa, aflandu-se pe linia de tramvai, motiv pentru care si Florin L. a fost sanctionat cu avertisment si doua puncte de penalizare.

Politistii i-au solicitat soferului sa sufle si in etilotest, aparatul indicand o concentratie a alcoolului in aerul expirat de 0,06 mg/l. Florin R. a protestat, sustinand ca nu consumase deloc alcool in ziua respectiva, apreciind ca urmele de alcool ar putea proveni de la servetelele umede cu care se stersese de sange dupa accident.

I s-au recoltat probe biologice la Spitalul „Sf. Spiridon”, expertiza stabilind dimpotriva lipsa totala a alcoolului in sange.

Cu toate acestea, Florin R. a fost sanctionat si pentru conducere sub influenta alcoolului, cu o amenda de 1.305 lei si suspendarea dreptului de a conduce timp de 90 de zile. Ca urmare, soferul s-a adresat instantei, cerand anularea procesului-verbal de contraventie.

Judecatorii au decis exonerarea soferului de amenda de 1.305 lei, ca si de suspendarea dreptului de a conduce. Avertismentul si punctele de penalizare pentru oprire neregulamentara au fost mentinute, insa soferul nu le contestase.

Reprezentantii Inspectoratului Politiei Judetene au facut apel impotriva sentintei, dosarul intrand pe rolul Tribunalului. (V.E.)

Foto: arhiva

Leave a Reply