Agentia Nationala de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, precum si existenta conflictului de interese de natura penala in cazul a cinci fosti sau actuali alesi locali, patru viceprimari si un fost primar.
Printre acestia se afla si viceprimarul orasului Recas, Alin Ion Neamtu, aflat in stare de incompatibilitate incepand cu data de 26 iulie 2012, intrucat detine, simultan cu functia de viceprimar, si functia de administrator al S.C. Crival S.R.L., incalcand, astfel, dispozitiile art. 87 din Legea nr. 161/2003.
Potrivit acestuia, „Functia de primar si viceprimar este incompatibila cu functia de administrator, membru al consiliului de administratie la societatile comerciale precum si la institutiile publice; orice alte activitaţi remunerate, in ţara”.
Conform legislatiei in vigoare, „persoana fata de care s-a constatat existenta conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate public pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functia ori demnitatea public respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioadade 3 ani de la incetarea mandatului”.
Persoanele evaluate au fost informate despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le consider necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. De remarcat ca sotia viceprimarului de Recas, Loredana Neamtu, este judecator la Tribunalul Timis, iar o perioada a detinut chiar functia de presedinte al Sectiei Comerciale si de Contencios Administrativ. (Vlad Enciu)