Un barbat din Ucraina care a incercat sa intre in Romania deghizat in femeie a fost retinut la punctul de trecerea a frontierei Porubne – Siret. Este vorba despre un locuitor din Kiev, in varsta de 30 de ani, care si-a asumat rolul de „sotie” – pretinzand ca este rezident al regiunii Odessa – in incercarea de a evita recrutarea si de a pleca in strainatate cu un copil minor. Intamplarea s-a produs in seara zilei de 12 martie, „refugiata” primind la granita chiar si un buchet de lalele.
Tentativa de inselare a vigilentei politistilor de frontiera a fost depistata in timpul controlului pasapoartelor. Machiajul si peruca nu l-au ajutat prea mult pe ucrainean, care, la controlul de frontiera, a prezentat pasaportul sotiei sale si documente pentru copil. Un inspector de frontiera cu experienta, dupa ce a evaluat cu atentie aspectul „femeii” si a facut confruntarea cu fotografia din din pasaport, a stabilit fara echivoc ca documentul apartine altei persoane.
Ucraineanul care a incercat, in acest fel, sa scape de trimiterea pe front, a recunoscut ca a incercat sa fuga de razboi, iar acum va trebui sa raspunda pentru tentativa de trecere ilegala a frontierei.
Reamintim ca, dupa invazia rusa in Ucraina, a intrat in vigoare legea martiala care nu permite barbatilor ucraineni cu varsta cuprinsa intre 18 si 60 de ani, sa paraseasca tara. Exceptie de la aceasta regula fac acei barbati care au cel putin trei copii sub 18 ani in intretinere, cei care nu sunt apti pentru serviciul militar si au actele relevante ale comisiei medicale militare, precum si cei care ingrijesc persoane cu dizabilitati. (V.E.)
Patrioti !!!