Galceava politica la Transporturi! Sorin Grindeanu, replica taioasa pentru Catalin Drula, dupa acuzatiile privind capusarea banului public: „Ai jucat ZERO pe toata linia!”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ii raspunde fostului ministru USR al Transporturilor, Catalin Drula, dupa ce acesta a acuzat ca „o sansa istorica pentru Romania, PNRR, este facuta praf de PSD-PNL”. Vicepremierul reitereaza ideea expusa si la audierea sa din Parlament, inainte de a prelua mandatul de ministru, ca nu de scandal politic au nevoie oamenii, acum, ci de colaborare pentru realizarea unor lucrari concrete promise de toate partidele. Nu in cele din urma, Sorin Grindeanu face aluzie la faptul ca, in cele cateva luni cat a detinut portofoliul de ministru al Transporturilor, a devenit mai bogat cu aproape 1 milion de euro.


„Catalin Drula se plictiseste repede sa numere pana la 10! Cataline, stiu ca e complicat sa aduni zilnic infimele procente la care a ajuns USR in preferintele romanilor, dar chiar e greu sa te concentrezi pe lucruri constructive?! Te-ai apucat, in schimb, sa scrii pe toti peretii! Iar cand nu o faci tu, lasi lantul mai larg subordonatilor de la Pro Infrastructura”, scrie Grindeanu pe Facebook.

In acest context, actualul ministru al Transporturilor ii reaminteste lui Drula „performantele” din mandatul sau la Transporturi:

– 0 (Zero) km de autostrada;

– anularea licitatiei pentru tronsonul de metrou M6 si creearea unor dificultati majore cu Banca de Investitii a Japoniei;

– anularea contractului pentru modernizarea DN71 Baldana-Targoviste;

– anularea licitatiei pentru proiectarea si construirea Centurii Comarnic;

– promisiunile multiple din seria „de luna viitoare incepe revolutia infrastructurii iar autostrazile din Moldova vor aparea ca ciupercile dupa ploaie!”;

– un Studiu de fezabilitate „completat” pentru sectiunea de autostrada Targu Mures -Targu Neamt (Motca);

– lucrari de intretinere pe un fir de cale ferata care au costat 12 milioane de euro pe tronsonul Buzau-Faurei, despre care si acum crede ca au fost de modernizare;

„In concluzie: ai jucat ZERO pe toata linia! Eu repet ce am spus si la audierea mea ca ministru: nu de scandal politic au nevoie acum oamenii, ci de colaborare pentru realizarea unor lucrari concrete promise de toate partidele! Nu te supara, Cataline! Vezi partea buna: Ai noroc la bani! Nu la kilometrii de autostrada!”, scrie Grindeanu.

Mai devreme, fostul ministru USR al Transporturilor, Catalin Drula, a acuzat ca „o sansa istorica pentru Romania, PNRR, este facuta praf de PSD-PNL”.

„Cel mai mare proiect de infrastructura rutiera din toate PNRR-urile din Europa, autostrada A7, bate pasul pe loc si deja intram in mari intarzieri. Vorbim de un proiect de 320km si 3 mld €! Adica mai mult decat a cheltuit Romania pentru toate autostrazile in ultimii 10 ani.

Nu visam la acesti bani care reprezinta o oportunitate o data la o generatie. Si ne-am batut cu ardoare la Bruxelles acum un an ca sa-i obtinem. DA, PSD-ule, sunt suparat ca isi bate joc Grindeanu de aceasta sansa.

Cum sa nu fii in stare din septembrie pana acum nici sa dai un castigator la licitatiile celor 3 loturi din autostrada A7 Ploiesti – Buzau? Ultima amanare a fost pentru 22 februarie ca termen limita de evaluare a ofertelor. Sorine, o ratezi si pe asta? Jumatate din autostrada, adica de la Focsani la Bacau si apoi pana la Pascani, nu e nici azi licitata si o promit abia la jumatatea anului”, a scris Drula pe Facebook.

Acesta a mentionat ca, pe restul PNRR-ului de Transporturi, lucrurile stau la fel:

– de autostrada A8 unde nu a fost finalizat studiul de fezabilitate, nu avem acord de mediu obtinut, suntem departe de momentul lansarii licitatiei de lucrari;

– de calea ferata: miliardul de euro pentru reinnoirile, ridicarile de restrictii si electrificarile pe magistralele Bucuresti – Pitesti, Constanta – Mangalia, Giurgiu – Videle, Resita – Voiteni. Nicio licitatie nu a fost lansata pentru aceste proiecte;

– sau de metrou: pentru magistrala bucuresteana M4 Gara de Nord – Filaret nu exista avize obtinute, studiu de fezabilitate aprobat, acord de mediu. Dar pana la final de an trebuie contractata jumatate din acest proiect.

Oricine ar fi ministru ar trebui sa nu doarma noaptea de grija PNRR si sa viseze proiectele si termenele. PSD la Transporturi, in schimb: angajari de clientela, mariri de organigrame, posturi noi, nu scapa nimic de baietii si fetele mufati la banul public. Cum sa facem noi PNRR cu capusele infipte in vena statului?”, se intreba fostul ministru. (M.I.)

Leave a Reply