Senatoarea ALDE Cristiana Anghel a depus, azi, la Parlament, o intiativa legislativa prin care cere reintroducerea in Codul Penal a infractiunilor de insulta si calomnie!
Acest gest justitiar, care vizeaza inchisoare sau amenda pentru toti cei care aduc atingere onoarei sau reputatiei unei persoane, vine in urma unui lung sir de conflicte pe care parlamentara le-a avut cu reprezentanti ai presei, excesul verbal al femeii mergand pana la invocarea unor blesteme de moarte.
Potrivit proiectului depus in Parlament, Codul Penal ar urma sa fie completat, la sectiunea Infractiuni contra persoanei, cu articolul 227(1), Insulta, cu urmatorul continut: “Atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin alte mijloace, ori prin expunere la batjocura, se pedepsește cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda. Aceeași pedeapsa se aplica si in cazul cand se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate. Actiunea penala se pune in mișcare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala”.
De asemenea, la articolul 227(2) ar urma sa fie introdusa Calomnia.
“Afirmarea ori imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinante privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public, se pedepsește cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda. Actiunea penala se pune in mișcare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala”.
De asemenea, la 227(3), apare Proba veritatii. “Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarșita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie.” (Mara Ion)