Alianta Timisoara Universitara, primul workshop din acest an! Rectorii celor patru universitati de stat au stabilit teme de lucru comune pe cercetare, digitalizare, internationalizare si marketing educational (P)

Centrul de Conferinte al Universitatii Politehnica Timisoara a gazduit vineri, 14 ianuarie 2022, o reuniune a Aliantei Timisoara Universitara (ATU), deosebit de importanta in special prin pragmatismul acesteia, prin actiunile concrete realizate, prin temele de lucru si participanti.


Presedintele in exercitiu al aliantei, conf. dr. ing. Florin Dragan, rectorul Universitatii Politehnica Timisoara, a vorbit in deschidere despre necesitatea organizarii de astfel de actiuni la un nivel comun celor patru mari universitati timisorene – Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babes” din Timisoara, Universitatea Politehnica Timisoara, Universitatea de Vest din Timisoara, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului „Regele Mihai I al Romaniei” din Timisoara –  pentru ca ATU si-a asumat inca de la inceput identificarea, sustinerea si implementarea de proiecte educationale, de cercetare stiintifica si comunitare de mare anvergura, cu iminente aplicatii si transformari in viata publica a Timisoarei, judetului Timis si Banatului, in ansamblul sau.

Reuniunea de vineri a avut ca subiect principal de discutii sporirea atractivitatii Timisoarei ca oras universitar, conducerile celor patru universitati avand ocazia sa dezbata impreuna urmatoarele teme:

  • Largirea bazinului de recrutare pentru orasul universitar Timisoara, cu participarea prorectorilor responsabili cu procesul de invatamant, prorectorii responsabili de imagine, directorii de comunicare, reprezentatii studentilor;

  • Internationalizare si realizarea de parteneriate pentru atragerea studentilor straini, cu participarea prorectorilor responsabili cu internationalizarea, directorilor departamentelor de relatii internationale si reprezentantilor studentilor;

  • Dezvoltarea de proiecte comune in Timisoara universitara pe zonele de digitalizare si informatizare, cu participarea prorectorilor responsabili cu patrimoniul, directorilor IT si reprezentantilor studentilor;

  • Noi perspective si oportunitati de cercetare multidisciplinara pentru absolventi, cu participarea prorectorilor responsabili cu cercetarea, directorilor centrelor de studii universitare de doctorat si a reprezentantilor studentilor.

Pentru fiecare dintre cele patru teme majore de lucru au fost stabilite echipele comune, au fost identificati pasii urmatori de urmat si calendarul actiunilor viitoare, iar concluziile au fost prezentate in plen.

Dintre actiunile majore care au fost stabilite de comun acord de echipele formate cu reprezentantii tuturor universitatilor mentionam:

  • dezvoltarea colaborarii intre universitatile membre ATU si administratia locala si judeteana;

  • organizarea unui targ educational comun;

  • promovarea Timisoarei la nivel national (realizarea unui film de promovare);

  • organizarea unui eveniment inedit in Timisoara dedicat viitorilor studenti;

  • participarea, in perioada 28 februarie – 6 martie 2022, a unei delegatii ATU la Expo Dubai, cu prezentarea celor patru universitati;

  • participarea comuna la targuri educationale internationale precum si o colaborare mai stransa cu ambasadele;

  • utilizarea ATU ca vehicul pentru dezvoltarea digitala, realizarea unei aplicatii de raportare a rezultatelor cercetarii la nivelul ATU de care sa beneficieze toate cele patru universitati partenere si realizarea unui site propriu ATU;

  • realizarea de doctorate in co-tutela, colaborari intre centrele de inovare si transfer tehnologic;

  • utilizarea in comun a infrastructurii de cercetare existente etc.

In incheierea reuniunii, rectorii celor patru universitati, prof.univ.dr. Octavian Marius Cretu, conf.univ.dr.ing. Florin Dragan, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea si prof.univ.dr.ing. Alin Cosmin Popescu, au prezentat concluziile de final, subliniind importanta fortei comune a celor patru institutii de invatamant superior timisorene, necesitatea unei strategii comune de dezvoltare, cresterea cifrei de scolarizare pe oras, continuarea colaborarii pe echipe lucrative, sustinerea antreprenoriatului. (I.P.)

Leave a Reply