Ion Cristoiu dezvaluie ca „Binomul SRI-DNA”, care l-a facut presedinte pe Klaus Iohannis, ii este dator sefei ICCJ Livia Stanciu, iar aceasta, la randul ei, ameninta ca va dezvalui detalii din procesul de incompatibilitate al actualului presedinte daca Mariana Rarinca, dusmanca ei personala, nu ajunge dupa gratii. Ion Cristoiu prezinta o cronica a evenimentelor din cazul Mariana Rarinca si, mai mult, ofera detalii necunoscute pana acum despre modul in care dosarul a ajuns sa fie judecat de Dorel Matei.
Iata editorialul lui Ion Cristoiu:
„Motto: ‘Angajarea SRI in aceasta lupta, pana la urma, de asanare morala a societatii s-a facut ca structura de suport a autoritatilor judiciare cu atributii in materie si ma bucur ca, in prezent, nivelul de incredere si calitate a cooperarii a atins o cota de neimaginat intr-un trecut nu prea indepartat. Saltul evolutiei in acest demers a fost facut odata cu adoptarea unui concept integrat in combaterea coruptiei, focalizand secvential instrumentele investigative pe toata lungimea lantului trofic judiciar. Concret, daca in urma cu cativa ani consideram ca ne-am atins obiectivul odata cu sesizarea PNA, de exemplu, daca ulterior ne retrageam din campul tactic odata cu sesizarea instantei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) ca misiunea noastra a fost incheiata, in prezent ne mentinem interesul/atentia pana la solutionarea definitiva a fiecarei cauze.’ (General Dumitru Dumbrava, Directorul Directiei Juridice a SRI)
Rejudecarea Dosarului Mariana Rarinca sau mai bine zis condamnarea Marianei Rarinca de catre Completul condus de Dorel George Matei s-a amanat pentru 10 septembrie 2015.
Am pariat cu cineva joi, 20 august 2015, ca Mariana Rarinca nu va fi condamnata azi, vineri, 21 august 2015. Interlocutorul, care stie de ce-i in stare judecatorul Dorel George Matei, un Cristi Danilet care nu s-a ajuns inca si de aia e capabil de orice, a vrut sa afle pe ce ma bazez.
Curiozitatea sa era cu atat mai mare cu cat amindoi cazusem de acord ca Binomul SRI-DNA, cel care l-a facut presedinte pe Klaus Iohannis, era dator Liviei Stanciu pana-n gat si, in plus, presedinta ICCJ, roasa de ura fata de fosta membra a familiei, Mariana Rarinca, ameninta ca-si da poalele peste cap si spune ea toata tarasenia cu Procesul de incompatibilitate daca dusmanca ei personala nu e trimisa dupa gratii.
Am raspuns ca satisfacerea Liviei Stanciu se va intampla intr-o a doua etapa.
In aceasta etapa importanta, cruciala, era, pentru ‘campul tactic’ desfiintarea sentintei de achitare a Marianei Rarinca, dat fiind ca aceasta sentinta se constituia intr-un factor de presiune a opiniei publice pentru ca responsabilele de tinerea unei nevinovate sase luni dupa gratii – Livia Staniciu si Codruta Kovesi- sa plateasca intr-un fel pentru acest abuz.
Fara Livia Stanciu la ICCJ si fara Codruta Kovesi la DNA, ‘lantul trofic’ al SRI risca sa ramana un biet capat de sfoara. Asa ca prima etapa a actiunii SRI in cimpul tactic (care nu e – cum spune Constitutia – lupta impotriva celor care atenteaza la Siguranta nationala, ci actiunile de Milite economica ceausista), si anume desfiintarea sentintei a fost dusa pana la capat cu succes. Urmeaza a doua etapa care cuprinde compromiterea judecatoarei Risantea Gagescu (Divizia Presa a SRI lucreaza deja la indeplinirea acestui Ordin) si condamnarea Marianei Rarinca de catre judecatorul Dorel George Matei.
Cum s-a desfasurat noua si stralucita misiune a SRI in campul tactic care e Justitia din Romania?
Ne raspunde trecerea in revista a incredibilelor manevre prin care Dosarul Mariana Rarinca, repartizat aleatoriu de calculator, a ajuns de la Completul legal indreptatit sa-l judece la Completul ilegal condus de judecatorul Dorel George Matei.
Una dintre marile smecherii ale Binomului SRI-DNA – Politia politica prezidentiala, infiintata si consolidata de Traian Basescu si preluata la cheie de Klaus Iohannis – se refera la caracterul aleatoriu al repartizarii dosarelor la completele de judecata.
Aiurea-n tramvai.
Cazul Mariana Rarinca, un caz-scoala pentru cei care vor studia in viitor folosirea luptei impotriva coruptiei pentru rafuiala politico-mafiota din Romania, ne dezvaluie in chip spectaculos cum functioneaza masinaria de eludare a caracterului aleatoriu astfel incat anumite dosare, cele despre care nefericitul Dumbrava sustinea ca sunt urmarite de SRI in camp tactic de la deschidere pana la sedinta finala astfel incat judecatorii sa nu dea sentinte asa cum vor ei, ci asa cum vrea Politia politica a lui Klaus Iohannis, sa ajunga la cine trebuie.
27 mai 2015
Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti se intruneste pentru a discuta situatia Completelor de judecata pe perioada vacantei judecatoresti din cadrul Sectiei I penale a Curtii de Apel.
Potrivit Hotaririi nr. 89 din data de 27 mai 2015, se stabileste „lista obiectelor alocate completurilor de judecata care vor fi constituite in perioada vacantei judecatoresti”.
Altfel spus, tinind cont ca e vacanta judecatoreasca, prin aceasta lista se admit spre judecare doar chestiunile care tin de urgenta, cum ar fi, de exemplu, confirmarea masurii de supraveghere tehnica dispusa de procuror.
Printre cele 32 de obiecte nu se numara contestatia in anulare la o sentinta definitiva. Lucru normal, daca ne gandim ca o contestatie in anulare nu constituie o chestiune urgenta.
29 mai 2015
DNA trimite prin e-mail Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I Penala, contestatia in anulare prin care solicita desfiintarea sentintei date de Completul condus de judecatoarea Risantea Gagescu de achitare a Marianei Rarinca.
29 mai 2015
Dosarul e inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti. Prin sistemul de repartizare aleatoriu dosarul ajunge la Completul C5A, alcatuit din Mihaela Nita (presedintele Completului) si Cristina Carmen Craiu. Termen de judecata, stabilit tot aleatoriu: 24 iunie 2015.
24 iunie 2015
Completul de judecata se intruneste pentru a discuta contestatia in anulare. Surpriza de proportii! Completul nu poate judeca. Din simplul motiv ca lipseste dosarul. A fost furat? A fost rapit de teroristi? Nu.
Cu o zi inainte, pe 23 iunie 2015, Dosarul a fost trimis Inspectiei Judiciare a CSM sub pretextul ca trebuie verificata plangerea Marianei Rarinca.
Hotararea CSM din 15 noiembrie 2012 spune clar la Sectiunea 1, art. 12 (3) ca dosarele se trimit la CSM in vederea verificarii de catre inspectia judiciara numai SCANATE.
Lucru normal, daca ne gandim ca trimiterea dosarului in original poate fi o smecherie de amanare a unui proces la infinit.
Cu toate aceste, Dosarul Mariana Rarinca a fost trimis IN ORIGINAL!
In aceste conditii, Completul nu se poate pronunta nici macar in privinta primului moment procedural in cazul unei contestatii in anulare: punerea in discutie a admisibilitatii in principiu a contestatiei.
Prin incheierea de sedinta se decide aminarea Procesului pentru 26 iunie 2015 si emiterea unei adrese catre CSM pentru inapoierea Dosarului.
26 iunie 2015
Desi in adresa inaintata CSM de Complet se precizeaza ca termenul de judecata e 26 iunie 2015, pe 26 iunie 2015, cand se intruneste Completul, Dosarul nu fusese inapoiat. In aceste conditii, avand in vedere ca pe 1 iulie 2015 incepea vacanta judecatoreasca si ca Hotarirea Colegiului excludea dintre obiecte contestatia in anulare, Completul decide amanarea judecarii pentru 2 septembrie 2015, cind incepe anul judecatoresc.
1 iulie 2015
A inceput vacanta judecatoreasca.
Fix pe 1 iulie 2015, dupa ce Procesul fusese amanat pentru 2 septembrie 2015, CSM trimite inapoi dosarul la Curtea de Apel.
S-ar zice ca Inspectia judiciara a terminat de cercetat cauza si acum nu mai are nevoie de dosar. Nici vorba!
Pe 9 iulie 2015, CSM cere din nou Dosarul Mariana Rarinca.
Pe 13 iulie 2015, Curtea de Apel, prin presedinta Lia Savonea, trimite din nou Dosarul la CSM.
Tot in varianta originala. De data asta pentru ca CSM sa faca copii, Lia Savonea motivand ca in timpul vacantei judecatoresti n-ar personal pentru efectuarea de copii.
Pai, nu putea sa ceara asta CSM in 23 iunie 2015 cand a trimis prima data Dosarul?
Planificarea Completelor pe perioada vacantei judecatoresti in cadrul Sectiei I Penale arata ca judecatorul Dorel George Matei e programat ca presedinte de Complet in iulie doar intr-o singura zi – 23 iulie 2015 – iar in august nu e programat de loc, ceea ce inseamna ca si-a luat concediul pentru aceasta perioada.
23 iulie 2015
Singura zi din iulie in care Dorel George Matei e presedinte de Complet la C Apel/Co.
Exact pe 23 iulie 2015, dar exact pe 23 iulie 2015, cand presedinte de complet e Dorel George Matei, Curtea de Apel se pomeneste cu Solicitarea DNA, prin procuror sef de Sectie Elena Matiesecu, de preschimbare a datei de judecare a contestatiei in anulare din 2 septembrie 2015, pe motiv de ‘intensa mediatizare a cauzei si necesitatea solutionarii cu celeritate a unei asemenea cereri’.
De precizat:
1.DNA minte cu nerusinare. Dupa anuntarea termenului de 2 septembrie 2015, Dosarul Mariana Rarinca iesise din vizorul presei.
2. Amanarea fusese decisa pe 26 iunie 2015. Daca DNA considera ca ‘termenul de 2 luni este prea mare in raport de obiectul cauzei’, de ce n-a inaintat cererea de preschimbare a doua zi dupa anuntarea Deciziei, altfel spus pe 27 iunie 2015?
Pai cum sa faca asa ceva?
Era riscul ca solicitarea sa nu ajunga la omul Binomului, judecatorul Dorel George Matei.
Asadar, pe 23 iulie 2015, cererea de preschimbare ajunge la Curtea de Apel.
Stiti ce s-a intimplat cu ea?
Potrivit art. 11 al Legii nr. 304 privind organizarea judiciara, ‘activitatea de judecata se desfasoara cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a dosarelor si al continuitatii, cu exceptia situatiilor in care judecatorul nu poate participa la judecata din motive obiective’.
Potrivit articolului 53 (2) al Legii, ‘Cauzele repartizate unui complet de judecata nu pot fi trecute altui complet decat in conditiile prevazute de lege’. Aliniatul 1, articolul 96, al Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti impune: ‘cererile accesorii referitoare la un dosar repartizat aleatoriu se judeca de acelasi complet’.
Articolul 99, aliniatul 8, precizeaza fara echivoc:
‘Cererile de preschimbare a primului termen de judecata vor fi solutionate de completul de judecata care a primit dosarul prin repartizare aleatorie’.
Sistemul aleatoriu repartizase Dosarul Marinca Completului condus de Mihaela Nita.
Pe 27 iulie 2015, potrivit Planificarii, Mihaela Nita se intoarce din concediu.
Se impunea ca solicitarea DNA din 23 iulie 2015 sa fie amanata pina pe 27 iulie 2015, cand ar fi urmat sa fie judecata de Completul stabilit aleatoriu.
Cat de urgenta era judecarea solicitarii pentru ca ea sa nu fie aminata pentru 27 iulie 2015, peste 4 (patru !) zile?!
Isi pierdea Romania independenta?
Ei bine, de cum ajunge cererea DNA la Curtea de Apel, ea e trimisa lui Dorel George Matei.
Acesta, desi asa cum am aratat mai sus, era obligat sa se recuze, ia cererea si decide pe loc preschimbarea termenului din 2 septembrie 2015 in 23 iulie 2015.
Adica pentru ziua in care el era presedinte de Complet.
Dupa care – tineti-va bine! – se apuca sa judece el solicitarea si admite in principiu contestatia in anulare.
Dar nu numai atat.
Dupa ce indeplineste dintr-un foc cererea DNA, fara a arata motivele pentru care a solutionat cererea cu celeritate si fara ca Mariana Rarinca sa fie prezenta sau macar sa stie, intr-o secretomanie absoluta, programeaza judecata pe fond pentru 17 august 2015. Planificarea aprobata de Colegiul de conducere arata ca Dorel George Matei e in concediu pe luna august. Pe 17 august, Planificarea arata ca trebuia sa judece un alt Complet. Cum s-a autoplanificat Dorel George Matei, care facuse cerere de concediu pentru august?
Pe 17 august 2015, Dorel George Matei judeca pe fond contestatia in anulare a DNA.
Sentinta Curtii de Apel e desfiintata.
Tot Dorel George Matei se autoprogrameaza pentru rejudecare pentru 21 august 2015. Planificarea arata ca pe 21 august trebuia sa judece un alt Complet.
Asadar, desi Sistemul aleatoriu repartizase Dosarul unui Complet condus de Mihaela Nita, printr-o serie de manevre incredibile, cu iz de abuz, preschimbarea termenului, admisibilitatea in principiu a contestatiei, judecare pe fond si rejudecarea ajung in mina uneia si aceleasi persoane:
Judecatorul Dorel George Matei.
Va vine sa credeti ca traiti in Romania lui 2015?
Nu traiti cumva in Burundi, tara condusa de Politia politica faurita de Traian Basescu in cei zece ani de mandat si preluata la cheie de Klaus Iohannis?!”.