Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, a raspuns, vineri, atacurilor lansate in urma cu o zi de Florin Citu, inca presedinte al PNL, pe tema masurilor de relaxare si a certificatului verde. El a acuzat ca aceste atacuri vin exact de la cel “care a compromis campania de vaccinare” si a luat masuri de relaxare intr-o perioada in care numarul de infectari a crescut accelerat.
“Nu inteleg de unde atata incrancenare din partea unei persoane care nu a facut nimic in ce priveste campania de vaccinare, a compromis-o prin declaratii si ne acuza pe noi ca facem un lucru gresit in conditiile in care stabilim un mecanism predictibil, transparent de introducere a unui certificat care sa poata fi aplicat in sectorul public si privat, in conditiile in care proiectul de lege depus de PNL se referea strict la personalul medical.
Mi se pare o chestiune mai degraba cu conotatii politice, dorinta de a pune in discutie functionarea acestei coalitii, decat o chestiune care sa tina de sanatatea publica.
Discutam, cautam o solutie, discutam de un draft. Raspundem la detalii cand avem un act normativ finalizat.
A fost un prim draft, si Ciolacu si premierul au comunicat ca vom avea un prim draft. Daca nu se doreste sa avem acest draft si sa continuam acest haos si incapacitate a statului de a lua masuri in timp util, si distrugem de la prima incercare un astfel de document si o astfel de intentie, atunci cu adevarat cei care pun in pericol adoptarea unui astfel de document fac atentat la sanatatea publica.
Certificatul trebuie introdus in functie de ritmul de crestere. Sa terminam si cu demagogia. Daca ne-am fi gasit in 5 iulie, cand am avut apoi trei saptamani de crestere consecutiva, ar fi insemnat ca la inceputul lui august ar fi trebuit sa introducem acest certificat si daca l-am fi introdus la inceputul lui august, sutele de morti din fiecare zi nu ar fi fost in bilantul negru al acestei pandemii si al valului 4. Introducand-l atunci, nu am mai fi avut aceasta crestere si acum am fi fost mult sub 1 si am fi renuntat la certificat.
Noi venim cu un astfel de model, el e contestat de cineva care nu a luat nicio masura, si a introdus masuri de relaxare intr-o perioada de crestere rapida a numarului de cazuri. Am avut 16 saptamani de crestere din 5 iulie, iar masurile de relaxare au fost introduse secvential in cursul acestei perioade de crestere.
Venim cu masuri mai degraba de armonizare si de evitare a discriminarii intr-o perioada de scadere constanta a numarului de cazuri si suntem acuzati de cei care au introdus astfel de masuri in perioadele de crestere”, a declarat Alexandru Rafila.
Presedintele PNL, Florin Citu, a lansat joi mai multe sageti spre premierul Nicolae Ciuca si ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila. “Urmaresc cu atentie si cu ingrijorare, nu stiu daca e un moment sa relaxam masurile, cu o mie de cazuri pe zi”, a spus el.
Coalitia de guvernare este asteptata sa se reuneasca din nou in sedinta pentru a discuta proiectul privind impunerea certificatului verde la locul de munca. In draftul avansat de ministrul Sanatatii, testarea angajatilor nu este limitata in timp. Acest lucru il nemultumeste pe presedintele PNL, Florin Citu. Subiectul urmeaza sa fie clarificat de liderii PSD, PNL si UDMR. (Mara Ion)