Moment penibil la festivitatile prilejuite de Ziua Nationala a Romaniei, de 1 Decembrie, in orasul bacauan Targu Ocna, unde rasunat atat imnul de stat, cat si imnul Republicii Socialiste Romania. Primarul Cristian Aurelian Ciubotaru spune ca a fost folosit cantecul original, compus de Ciprian Porumbescu, si nu varianta imnului RSR, care are textul modificat.
La ceremonia organizata in centrul orasului au participat mai multi oficiali, iar totul a durat in jur de o ora, timp in care s-a auzit inclusiv melodia Trei Culori, care a fost folosita ca imn de stat al Romaniei inainte de 1989, cu textul modificat. Dupa minute bune, in care autoritatile au asistat stanjenite la moment, imnul s-a oprit brusc, apoi cineva a solicitat intonarea imnului national.
Au urmat alte minute de tacere deplina, semn ca organizatorii nu erau pregatiti cu un alt imn national, eventual cu cel bun, ”Desteapta-te romane”. Pana la urma, momentul a fost ”salvat” de o artista care a intonat imnul acompaniata de o chitara.
“De 1 Decembrie in Tirgu Ocna, orasul meu natal, a duduit in boxe Imnul Romaniei Socialiste – Trei Culori. Marele Urs a varsat o lacrima. Dom’le, vorba aia – melancolie melancolie, da’ sa stim si noi! Respekt, la tovarasu’ DiJei de la clape!”, a scris pe Facebook autorul inregistrarii video, Andrei Ciurcanu, reporter la RISE Project.
Primarul din Targu Ocna, Cristian Aurelian Ciubotaru, a incercat sa salveze situatia, anuntand ca s-a folosit melodia scrisa de Ciprian Porumbescu. „Sa nu deformam realitatea. Orasul-statiune Targu Ocna este incarcat de istorie si traditia este ca sa se organizeze ziua nationala a Romaniei de 1 decembrie. Evenimentul de anul acesta a fost transmis live si pe canalul de Facebook a orasului Targu Ocna si inregistrarea este publica. La manifestare au fost si alte persoane care probabil au inregistrat si transmis actiunea desfasurata in oras.
In cadrul evenimentului, lucrurile au decurs astfel: salutul meu de deschidere, a fost introdus drapelul Romaniei care a fost primit in dar de la niste distinsi oficiali zilele trecute cand ne-au vizitat statiunea. Pe momentul cand a sosit drapelul a fost derulata melodia «Trei culori», scrisa de poetul Ciprian Porumbescu. Dupa care eu am transmis si a fost intonat live imnul de stat al Romaniei, «Deasteapta-te, romane!», de catre o distinsa colaboratoare a centrului cultural. Melodia nu a fost acel imn modificat, fostul imn din perioada comunista”.
„Tricolorul”, cunoscut si sub numele „Trei culori”, a fost imnul national al Republicii Socialiste Romania din anul 1977 si pana la Revolutia din 1989. A fost inlocuit cu „Desteapta-te, romane!”, cantec patriotic compus in perioada Revolutiei de la 1848.
Imnul de Stat al R.S.R. are acelasi titlu si aceeasi muzica cu cantecul original compus de Ciprian Porumbescu, dar are un text modificat. (G.G.)
Gabriela Gaspar, nu-i așa că dacă-ți spun că nu-ți iubești țara, mă consideri cel puțin nostalgică? Rușine să-ți fie pentru articolul acesta!