Procurorii Sectiei Militare a Directiei Nationale Anticoruptie au ridicat, in cursul diminetii, mai multe documente si inscrisuri de la sediul Gruparii de Jandarmi Mobila Timisoara, in cadrul unei anchete care a pornit de la denuntul unui luptator militar, care a reclamat o serie de acte de coruptie din unitatea condusa de colonelul Remus-Ioan Cimpan.
Actiunea intreprinsa la Timisoara de procurorii militari ne-a fost confirmata de Lidia Saplacan, purtatorul de cuvant al DNA, care ne-a atras atentia ca nu a fost vorba despre o descindere, propriu-zisa, ci doar despre ridicarea documentelor necesare in investigarea unor acuzatii de coruptie.
„Informatiile se confirma partial, in sensul ca nu a fost vorba despre o descindere a procurorilor la sediul unitatii din Timisoara, urmata de vreo perchezitie, ci doar despre ridicarea unor documente oficiale si inscrisuri. Actele vor fi evaluate intr-o cauza aflata in lucru la DNA Militar, deocamdata cercetarile desfasurandu-se in rem. Mai multe nu pot sa va spun, ancheta fiind in derulare”, ne-a declarat Lidia Saplacan.
Acest desant al procurorilor militari vine la zece luni de la sesizarea depusa la DNA, Structura Centrala, de catre plutonierul major Alin Pinciuc, luptator in cadrul Gruparea de Jandarmi Mobila Timisoara, care, din cauza unor disensiuni cu sefii sai, a fost mutat la parcul auto. In perioada in care si-a desfasurat activitatea acolo, a fost martorul mai multor ilegalitati, pe care, in decembrie 2020, le-a reclamat la DNA.
„Din discutia purtata, aseara, cu subof. de serviciu de la DNA Bucuresti am dedus (sper ca nu gresit), din intrebarea acestuia ca, daca eu folosesc ceva din curtea unitatii, in timp ce conduceam, am dedus ca e vorba de combustibil (sper ca am inteles bine). Daca e vorba de combustibilul lipsa din magazia de combustibili, acesta a fost scos din unitate in ziua in care eu schimbam distributia la un Logan al unitatii, si anume, la cel care este taiat capul la surubul de la suportul motor”, i-a transmis Pinciuc, in 27.12.2020, prin intermediul sms, unui coleg de unitate.
La vremea respectiva, Impact Press a facut publice respectivele mesaje, care ne-au fost trimise la redactie prin intermediul unei scrisori deschise semnate de mai multi jandarmi. „Cu toate ca un Domn colonel a dat dispozitie sa fiu lasat sa plec (sa vedeti ce fac hotii), mi-au furat vesta multifunctionala din fiset, combinezonul nou si, de la statie, angajamentul. De asemenea, mi-au schimbat seriile la armament in fisa ptr. ca, apoi, sa faca alta fisa, in care ei sa semneze in locul meu, intrucat eu ma grabeam.
A trebuit sa fac plec cu nervii la pamant din curte si cu frica in san ca ceva rau mi se poate intampla mie si familiei mele, fapt care s-a confirmat: am aflat ca, in continuare, au semnat in locul meu pentru piese si ca vor sa-mi insceneze furtul pieselor lipsa.
Am fost urmarit in trafic de autoturisme albe, care au incercat sa ma faca sa fac accident de aprox 5 ori in 7 zile (deci nu e film). De asemenea, vor sa-mi mai insceneze si ceva mai grav (nu va spun ce) fapt ptr. care am luat hotararea sa vin in Bucuresti, la institutiile statului (DNA – DGA), dar intr-un loc nu e program cu publicul, iar, la DGA, domnul care a raspuns la telefon m-a certat si m-a trimis la Timisoara (SIPI e inchis, minister la fel).
Asa ca stau in masina, prin Bucuresti, sa mai incerc, si maine, si poimaine, poate scap de puscarie (sau nu). Voi ce spuneti, fain la parcul auto unde e bani?”, este continutul altor mesaje expediate de Alin Pinciuc. Urmeaza ca procurorii militari sa stabileasca daca acuzatiile fostului luptator sunt reale sau a fost vorba doar despre o tentativa de razbunare pe fostii sai sefi care i-au intrerupt cariera militara. Deocamdata, nu am reusit sa obtinem un punct de vedere si de la reprezentantii (G.I.)