Pedofil din Timis, arestat preventiv! Judecatoria Faget a trimis dupa gratii un barbat din Bunea Mare, acuzat ca si-a agresat sexual fiicele minore

Judecatoria Faget a decis, astazi, arestarea preventiva pentru 30 de zile a inculpatului Nicolae M., zis Lita, din satul Bunea Mare, localitate aflata la 13 km de Faget, care este acuzat de comiterea mai multor infractiuni, cea mai grava fiind cea referitoare la violarea fiicelor sale minore.


Politistii au descins la locuinta barbatului, joi seara, dupa ce pe numele sau au fost formulate mai multe plangeri penale in care a fost acuzat viol, nerespectarea regimului armelor si munitiilor, dar si de violenta domestica. Oamenii legii au efectuat doua perchezitii autorizate de catre judecatorii din Faget, in conditiile in care existau informatii ca individul detine si o pusca cu cartuse confectionate artizanal.

In urma perchezitiilor, a fost descoperita atat arma, cat si munitia aferenta. Individul a fost retinut pentru 24 de ore, iar, astazi, judecatorul de drepturi si libertati de la Judecatoria Faget a admis propunerea de arestare preventiva a “monstrului”din Bunea Mare, care a fost sustinuta de Dan Cristian Tatar, prim procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Faget.

Individul este acuzat de viol, agresiune sexuala, amenintare si nerespectarea regimului armelor si munitiilor. Cercetarile continua sub coordonarea procurorului de caz. Arestarea preventiva a lui Nicolae M. pentru violarea propriilor fiice a declansat un val de comentarii pe retelele de socializare, nu putini propunand solutia castrarii.

“Doamne, bata-l! Dumnezeule, ce-o putut sa faca. Il stiu, e un monstru, e vecinul meu si si-a terorizat familia”, spune unul dintre vecini, in timp ce altul dezvaluie o oarecare pasivitate din partea autoritatilor. “Cei care au pile nu patesc nimic! Chiar daca abuzeaza sexual pe cineva inca de la 8 ani. Pedofili imputiti. Gunoaie”. “Astia ar trebui castrati. Sa fie treaba, treaba!”.

In cazul in care va fi gasit vinovat, Nicolae M., zis Lita risca pana la 12 ani de inchisoare. (V.E.)

Leave a Reply