La nivel international se manifesta o crestere a cererii de dolari, care a provocat deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.
Aceasta evolutie se adauga crizei politice locale si majorarea diverselor deficite ale economiei romanesti, creand o presiune suplimentara asupra leului.
Inainte de deschiderea pietei locale, cotatiile euro s-au miscat intre un minim de 4,939 lei si un maxim de 4,955 lei. Tranzactiile din piata romaneasca s-au efectuat intr-un culoar foarte ingust, 4,946 – 4,949 lei, semn ca BNR ar fi realizat interventii punctuale.
Cursul monedei unice a crescut de la 4,9473 la 4,9481 lei, foarte aproape de ultimul maxim istoric de 4,9488 lei, atins in 7 septembrie.
Investitorii internationali si-au majorat plasamentele in moneda americana, considerata drept un „refugiu” in perioadele tensionate din punct de vedere economic sau geopolitic.
De data aceasta este vorba de dificultatile cu care se confrunta gigantul imobiliar Evergrande, al doilea ca importanta din China. Pentru a stopa degringolada din piata bursiera, autoritatile de la Beijing au injectat lichiditate in bancile din China.
Pe acest fond, euro a scazut la valori minime ale ultimei luni, 1,17 – 1,1732 dolari, iar cursul monedei americane a urcat de la 4,1999 la 4,2275 lei.
Cursul monedei elvetiene a urcat de la 4,5309 la 4,5341 lei, iar cel al lirei sterline a scazut de la 5,7880 la 5,7761 lei.
Pretul gramului de aur a crescut de la 238,6026 la 239,0731 lei, evolutie datorata aprecierii monedei americane in timp ce uncia fluctua intre 1.746 si 1.760 dolari.
BNR a continuat sa sterilizeze excesul de lichiditate din piata si a atras de la bancile comerciale depozite in valoare de 4,62 miliarde lei, cu scadenta la o saptamana, la o dobanda de 1,25%, egala cu cea de politica monetara.
Luni, indicii ROBOR se mentineau la valori care se mai inregistrau in urma cu cinci luni. Indicele la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a stagnat la 1,61%. La randul sau, indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,74% iar cel la 12 luni la 1,84%.
Monedele din regiune aveau o evolutie descendenta. Media celei maghiare s-a depreciat de la 351,42 la 353,75 forinti/euro, iar a celei poloneze a alunecat de la 4,5789 la 4,5999 zloti/euro.
Evolutiile pietei financiare din China, unde autoritatile au avertizat bancile ca Evergrande nu va putea sa achite totalitatea datoriilor in valoare de 300 miliarde euro, au afectat si valorile criptomonedelor. Bitcoin a scazut la inceputul saptamanii pana la 42.550 dolari, iar ether pana la 2.930 dolari. (R.G.)
NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.