Noua criza guvernamentala, care ar putea aduce USR-Plus alaturi de PSD si AUR intr-un efort comun de demitere a premierului Vasile Citu, cel care a declansat situatia exploziva, a provocat cresterea euro, care a atins un nou maxim istoric.
La inceputul saptamanii, moneda unica a atins un record de 4,9349 lei. Joi, acesta a devenit istorie iar media a urcat la noul maxim de 4,9386 lei, intr-o sedinta in care transferurile se realizau in culoarul 4,935 – 4,944 lei, ceea ce deschide drumul catre atingerea pragului psihologic de 4,95 lei.
Euro s-a apreciat usor, la 1,1834 – 1,1856 dolari, dupa ce s-a anuntat ca sectorul privat a creat in august doar 374.000 noi locuri de munca in Statele Unite, cu mult sub cele 625.000 anticipate de analisti.
Piata asteapta datele care vor fi publicate, vineri, 03 septembrie, de Departamentul Muncii al SUA.
Moneda elvetiana continua sa se deprecieze fata de euro, iar media ei a scazut de la 4,5549 la 4,5498 lei.
Cursul lirei sterline a crescut usor de la 5,7421 la 5,7492 lei, dupa patru zile consecutive de depreciere.
Uncia stagna in culoarul 1.811 – 1.817 dolari astfel ca pretul gramului de aur scadea usor de la 243,5212 la 243,4013 lei.
In ciuda disputelor politice, piata monetara era calma, iar indicele ROBOR la trei luni, in funcţie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei, a stagnat la 1,60%.
Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,73%, iar cel la 12 luni a inceput luna la 1,82%.
Monedele din regiune isi continuau evolutia pozitiva. Media celei poloneze s-a apreciat de la 4,5184 la 4,5067 zloti/euro iar a celei maghiare de la 348,43 la 347,15 forinti/euro.
Bitcoin crestea la 48.600 – 50.450 dolari iar ether la 3.725 – 3.835 dolari.
Trebuie remarcat faptul ca autoritatile americane de supraveghere financiara (SEC) solicita platformelor de tranzactionare a criptomonedelor sa colaboreze la crearea unui cadru reglementat, care le-ar intari pozitia in fata investitorilor. (R.G.)
NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14.