Rechizitoriul intocmit de procurorii Directiei Nationale Anticorupte in dosarul comisarului sef Marian Iorga, denuntat la DNA de fostul lider de sindicat Dumitru Coarna, arunca, din nou, Politia Romana intr-un scandal de coruptie si arata putregaiul din interiorul Ministerului Afacerilor Interne.
Comisarul sef Marian Iorga, ofiter de politie ce a ocupat functii de conducere timp de 15 ani, in prezent pus la dispozitia MAI, din cauza dosarului penal in care este acuzat de luare de mita, a fost, incepand din 2006, Seful Serviciului de Investigatii Criminale Politia Sector 5 Bucuresti, pentru ca ulterior sa fie numit in functiile de sef Serviciu Investigatii Criminale in cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti (DGPMB), sef Serviciu Furturi de Autovehicule – D. G. P. M. B, comandantul IJP Calarasi si IJP Prahova. Pentru o scurta perioada, martie-august 2019, a condus Oficiului National pentru Protectia Martorilor din Ministerul de Interne.
CV-ul impresionant pentru un politist care abia a implinit 46 de ani probabil ca a cantarit mult in fata subaternilor sai, mai ales din Calarasi, judet unde Marian Iorga a zabovit cel mai mult in calitate de sef de politie judeteana si unde s-a ales cu porecla „Zeus”.
Comisarul sef Marian Iorga a fost mutat „in interesul serviciului” de la Politia Capitalei la Inspectoratul de Politie Judetean Calarasi in data de 30 ianuarie 2015, perioada in care la conducerea Ministerului de Interne se afla chestorul Gabriel Oprea.
Vizat de DGA din 2016, dar lasat sef peste doua judete
In 2016, Iorga a intrat in vizorul DGA, structura a Minsterului de Interne care se ocupa de coruptii sistemului, iar din 2017 incepe ancheta penala „in rem”, adica asupra faptelor presupus savarsite de Iorga cat timp acesta a condus Politia judetului Calarasi.
Din martie 2017 si pana in iulie 2021, dosarul a fost tinut pe linie moarta pentru ca Iorga a primit calitatea de suspect si inlaturat din functia de conducere (fusese numit intre timp comandant al Politiei Prahova) abia in data de 8 iulie 2021.
Acuzatiile prezente in ordonanta procurorului DNA sunt dintre cele mai grave.
Citind documentul care are nu mai putin de 48 de pagini, se poate trage concluzia ca Marian Iorga nu s-a dat inapoi de la niciun fel de spaga. Mita in hectare de pamant, dar si in carne de vanat Astfel, Marian Iorga este acuzat ca a luat mita in hectare de pamant, dar si sume impresionante de bani, de ordinul zecilor de mii de euro, masini scumpe, aparatura electrocasnica (televizor si centrala de apartament), dar nu ar fi refuzat nici cadouri mai mici, cum ar fi baloti de lucerna, alimente (carne de vanat si cereale), vacante in Bulgaria, mese festive la restaurante de lux si cazare gratuita la pensiuni din Romania, inclusiv favoruri sexuale de la politiste.
Toate aceste „daruri” erau solicitate si primite pe de o parte din partea politistilor subalterni pentru ca acestia sa promoveze in functie si chiar sa ramana in functie si pe de alta parte din partea unor oameni de afaceri carora comisarul sef Marian Iorga le promisese protectie. In prezent, Iorga este tras pe linie moarta.
Din iulie 2021, atunci cand DNA a inceput urmarirea penala „in personam”, ofiterul a fost mutat la Scoala de Agenti de Politie de la Campina, la departamentul „Traditii”.
Pana sa ajunga in aceasta situatie, politistul a reusit sa faca o avere serioasa, daca este sa ne luam dupa acuzatiile prezente in ordonanta DNA.
Cand tata se lauda cu mita data pentru fiu
Documentul citat se deschide cu o fapta extrem de grava care ar putea avea consecinte serioase in intreg Ministerul de Interne.
Din martie 2017, DGA s-a sesizat din oficiu cu privire la situatia unor ofiteri care ar fi obtinut posturi de conducere oferind bani grei comisarului sef Iorga, influent date fiind vechile sale relatii din MAI.
Emil Manta, colonel in rezerva, fost director pentru logistica la Scoala de agenti „Vasile Lascar” Campina si Academia de Politie „Al. I. Cuza”, ar fi recunoscut la o partida de vanatoare ca a dat bani pentru a obtine o functie de conducere pentru fiul sau politist. Intr-o situatie similara s-ar afla si alti doi colegi ai acestuia.
„MANTA ANDREI MIHAI, mutat de la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti (D.G.P.M.B.) in 01.08.2016, iar, din data de 01.12.2016, este sef Serviciu Arme, Explozivi si Substante Periculoase; IOAN IONUT CATALIN, mutat de la D.G.P.M.B. in 10.03.2016, iar, din data de 09.09.2016, sef Serviciu Investigarea Criminalitatii Economice (S.I.C.E.); DOBRE BOGDAN, mutat de la Inspectoratul de Jandarmi al Judetului Calarasi in data de 15.05.2016, in functia de ofiter specialist 1 la Serviciul Ordine Publica, si imputernicit sef birou Centru de Retinere si Arest Preventiv). In sprijinul acestei informatii, numitul MANTA EMIL (tatal inspectorului principal MANTA ANDREI MIHAI, colonel in rezerva, fost director pentru logistica la Scoala de agenti „Vasile Lascar” Campina si Academia de Politie „Al. I. Cuza”), ar fi recunoscut in cadrul unei discutii purtate la o partida de vanatoare ca partea din aceasta suma, aferenta fiului sau, ar fi platit-o el”, se arata in ordonanta procurorilor.
Este doar o mica parte din lunga serie de acuzatii pe care procurorii DNA le-au retinut in ordonanta.
In documentul citat se vorbeste inclusiv despre „relatii neprincipiale” cu mai multe angajate, dar si de favoruri sexuale pe care comisarul sef Marian Iorga le-ar fi obtinut din partea subalternelor sale pe care le-a ajutat sa promoveze in functie. In actul de acuzare se vorbeste despre o anume Lera si despre Olimpia, dar si despre „medicul unitatii„ pe care le-ar fi promovat in schimbul unor „favoruri de natura sexuala”.
Fostul sef al Politiei Calarasi ar fi facut presiuni sa-si promoveze favoritele la Biroul Control Intern sau la Institutul National de Criminalistica, printre cele mai importante structuri ale Politiei Romane.
Cat a locuit la Calarasi, Iorga a inchiriat de la directorul Directiei de Statistica al judetului un apartament. Cel care ar fi intermediat relatia dintre seful Politiei si proprietarul apartamentului a fost chiar Vasile Iliuta, presedintele CJ Calarasi.
Procurorii retin in actul de acuzare faptul ca Iorga nu si-a platit o perioada chiria, iar datoriile acestuia ar fi fost achitate chiar de catre amicul sau Iliuta.
Chiria platita de seful CJ Calarasi „Cuantumul chiriei lunare, de 1.500 lei, a fost platit de Vasile Iliuta, intrucat seful IPJ Calarasi i-a facilitat intrevederea cu un apropiat al sau, Moise Marian, in perioada in care acesta se afla in arest preventiv la Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din IPJ Calarasi, precum si pentru protejarea afacerilor derulate de firmele controlate de el”, se arata in ordonanta procurorilor DNA.
In 2018, politisti din Calarasi a facut o sesizare in care aratau ca „IORGA MARIAN a creat un mod de operare ce avea drept scop determinarea oamenilor de afaceri sa ii remita sume de bani, bunuri sau sa ii presteze diferite servicii, in schimbul protectiei sale, implicand in aceasta activitate mai multi politisti pe care i-a recompensat cu majorari salariale si promovari”, potrivit ordonantei DNA.
Pe lista acestor oameni de afaceri se afla inclusiv Constanta Naghi, patroana fabricii de mezeluri Aldis, care a recunoscut ca i-a dat sefului Politiei Calarasi doua masini, dar si un ceas TISSOT.
Procurorii i-au interzis lui Iorga sa ia legatura, in perioada cat se afla in control judiciar, cu 43 de persoane, iar 11 dintre acestia sunt politisti. Pe lista se afla inclusiv seful mascatilor din cadrul IJP Prahova, Iulian Tulpan.
Se pare ca si acesta ar fi dat bani pentru promovare, sub forma unui imprumut pe care Iorga a ”uitat” sa-l achite. IGPR a refuzat sa comenteze situatia politistilor aflati pe lista DNA cu suspiciune de dare de mita pentru obtinerea unor functii de conducere, invocand eterna scuza ca „este o ancheta in curs”.
Ce spune Carmen Dan, ministru de Interne intre 2017 si 2019:
“In timpul mandatului meu orice sesizare cu privire la incalcarea codului de conduita sau la vreun abuz vis a vis de orice arma din minister a fost verificata de Corpul de Control al Ministrului. Eu pot sa va asigur ca in momentul in care exista o propunere pentru ocuparea unui post de sef de inspectorat, persoanele respective erau verificate. Nu de putine ori am si starnit diferite tensiuni cu privire la faptul ca insistam ca acesti oameni sa fie verificati. (…) Stiu ca s-au facut verificari la Calarasi. (…) Imi amintesc ca a existat la un moment dat si o sesizare la Parchet care era in verificare, iar acea sesizare nu privea neaparat aspecte de coruptie, ci aspecte care tin mai mult de comportament vis a vis de angajate.
Ce spune un sindicalist: „In Ministerul de Interne trebuie schimbate procedurile de concurs. A fost un timp cand se scotea un post la concurs si nu se ducea nimeni pentru ca se stia dinainte cine va castiga. Daca s-au dat bani pentru asta, lucrurile sunt si mai grave, asta inseamna ca este o mita asa in interior. Daca se confirma acuzatiile, aici putem vorbi despre un cartel al politistilor din interiorul Politiei Romane”, a declarat pentru „Adevarul” Ioan Surugiu, liderul Sindicatului National al Agentilor de Politie. (V.E.)
Sursa: comisarul.ro
Copia fidela a inspectorului sef dintotdeauna zi si a slugilor credincioase. Putrede sunt mai degraba slugile, fara ele bossul ar fi lipsit de atentie.