Haine de firma falsificate in Turcia, in valoare de 120.000 de euro, confiscate de vamesii DRV Timisoara

Inspectorii vamali ai Serviciului supraveghere si control vamal din cadrul Directiei Regionale Vamale Timisoara au retinut, in urma cu cateva zile, nu mai putin de 33.578 articole imbracaminte, incaltaminte si accesorii (ceasuri, portofele, genti, curele) susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuala.


In data de 03.06.2020, la solicitarea lucratorilor politiei de frontiera din cadrul Punctului de trecere a frontierei Varsand, s-a efectuat un control vamal asupra unui automarfar inmatriculat in Romania, condus de un cetatean turc, care transporta articole de imbracaminte si incaltaminte sub supraveghere vamala, din Turcia catre Belgia.

In urma controlului vamal amanuntit, efectuat de echipa formata de inspectorii vamali ai Serviciul de Supraveghere si Control Vamal din cadrul Directiei Regionale Vamale Timisoara, au fost identificate 38.050 articole imbracaminte, incaltaminte si accesorii (ceasuri, portofele, genti, curele) in valoare de 120.000 euro, susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelctuala, precum si 181 colete continand 8.705 articole imbracaminte, incaltaminte si accesorii fara marca protejata, sustrase de la control vamal.

Autoritatea vamala a procedat la retinerea bunurilor, precum si verificarea, la reprezentantii titularului de marca, a tuturor bunurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelctuala.

In cauza  a fost deschis dosar de cercetare penala intrucat fapta ar putea intruni elementele constitutive ale infractiunii de contrabanda prevazuta de articolul 270 alin (2) lit a) din Legea 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei.

Leave a Reply