Bratara electronica, de azi! IPJ Timis si-a instruit politistii care vor pune in aplicare legislatia privind monitorizarea electronica a persoanelor aflate sub supraveghere

Astazi intra in vigoare a Legea privind monitorizarea electronica in cadrul unor proceduri judiciare şi executional penale, care aduce o serie de modificari ale prevederilor Codului Penal, Codului de Procedura Penala si ale altor acte normative.


La nivelul Inspectoratului de Politie Judetean Timis au fost luate masuri pentru instruirea personalului cu privire la aceste modificari legislative, precum si pentru informarea despre noile obligatii legale a persoanelor fata de care s-a dispus masura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

Legea privind monitorizarea electronica in cadrul unor proceduri judiciare şi executional penale reglementeaza infiintarea, organizarea şi functionarea Sistemului informatic de monitorizare electronica (SIME), modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de actiune in situatia generarii unor alerte.

SIME va deveni operational cel mai tarziu la data de 1 martie 2022. Intr-o prima etapa, monitorizarea electronica se va aplica in sistem pilot, pentru cazurile de violenta domestica in care a fost emis un ordin de protectie.

Iata principalele modificari aduse de legea bratarii electronice:

  • Incalcarea de catre persoana aflata in arest la domiciliu a obligatiei de a nu parasi imobilul ori nerespectarea de catre aceasta a itinerarului sau a conditiilor de deplasare va constitui infractiunea de evadare, urmand a se aplica regulile privind concursul de infractiuni.
  • Atunci cand, cu rea-credinta, inculpatul incalca obligatia de a nu parasi imobilul ori nu respecta itinerarul sau conditiile de deplasare, stabilite potrivit legii, organul de supraveghere are dreptul de a-l prinde pe inculpat şi de a-l prezenta de indata procurorului, in cursul urmaririi penale, judecatorului de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, sau instantei de judecata, in cursul judecatii.
  • Se va indica in mod expres perioada de timp, precum si, dupa caz, locul de munca, institutia de invatamant, unitatea sanitara sau alt loc in care se aproba deplasarea inculpatului.
  • In cadrul programului de supraveghere, se va stabili ca, cel putin o data la 7 zile calendaristice, persoana aflata sub control judiciar sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa.
  • Darea in urmarire se va dispune, prin ordin, de Inspectoratul General al Politiei Romane, dar si de Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti sau, dupa caz, de inspectoratul de politie judetean.
  • Dupa comunicarea masurii privind arestul la domiciliu, inculpatul are obligatia de a se deplasa de indata la imobilul indicat potrivit legii, in vederea executarii masurii.
  • In vederea verificarii situatiei de fapt, organul de supraveghere are acces, in conditiile legii, la documente, imagini, inregistrari audio-video sau orice inscrisuri necesare, detinute de autoritatile sau institutiile publice, persoanele juridice ori persoanele fizice. (I.P.)

Leave a Reply