Curtea Constitutionala a Romaniei a decis, miercuri, 07.04.2021, ca judecatorii din penal nu mai pot pronunta sentinte fara ca, la momentul pronuntarii in sedinta publica sau in camera de consiliu, hotararea lor sa fie motivata in fapt si in drept.
O decizie istorica, daca tinem cont de faptul ca, de regula, termenul de 30 de zile pentru motivarea sentintei nu era respectat de catre instante, existand si cazuri in care judecatorii au motivat deciziile chiar si dupa un an de la pronuntare.
In opinia judecatorilor CCR, redactarea motivarii ulterior deciziei lipseste persoana condamnata de garantiile infaptuirii actului de justitie, aduce atingere dreptului de acces la instanta si dreptului la un proces echitabil.
Potrivit unui comunicat de presa, CCR, cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca sunt neconstitutionale dispozitiile art. 400 alin. (1), ale art. 405 alin. (3) si ale art. 406 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala.
Dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt: art. 400 alin. (1) – „Rezultatul deliberarii se consemneaza intr-o minuta, care trebuie sa aiba continutul prevazut pentru dispozitivul hotararii”; art. 405 alin. (3) – „(3) Presedintele completului pronunta minuta hotararii”; art. 406 alin. (1) si (2) – „(1) Hotararea se redacteaza in cel mult 30 de zile de la pronuntare. (2) Hotararea se redacteaza de unul dintre judecatorii care au participat la solutionarea cauzei, in cel mult 30 de zile de la pronuntare, si se semneaza de toti membrii completului si de grefier”.
Curtea a constatat ca aceste dispozitii din Codul de procedura penala incalca atat prevederile art. 1 alin. (3), art. 21 alin. (1) – (3) si art. 124 alin. (1) din Constitutie, cat si prevederile art. 5 paragraful 1 si art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
In plus, arata sursa citata, Curtea a constatat ca dispozitiile art. 400 alin. (1) si ale art. 405 alin. (3) din Codul de procedura penala aduc atingere prevederilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentala.
„Curtea a retinut ca redactarea hotararii judecatoresti penale (motivarea in fapt si in drept) ulterior pronuntarii minutei (solutiei) dispuse in cauza lipseste persoana condamnata de garantiile infaptuirii actului de justitie, aduce atingere dreptului de acces la instanta si dreptului la un proces echitabil. Totodata, Curtea a constatat ca punerea in executare a unei hotarari judecatoresti penale definitive, anterior motivarii in fapt si in drept a acesteia, este contrara dispozitiilor constitutionale si conventionale referitoare la libertatea individuala si siguranta persoanei si celor care consacra demnitatea umana si dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept”, se explica in comunicatul CCR.
Prin urmare, Curtea Consitutionala a constatat ca este necesar ca hotararea judecatoreasca sa fie redactata, motivata in fapt si in drept, la data pronuntarii.
„Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”, atrage atentia CCR. (V.E.)