Jurnalistul timisorean Bogdan Marta, cunoscut si sub pseudonimul Beny, a capotat profesional dupa “anul oribil care a trecut” si a decis sa renunte la meseria de ziarist. Demisia sa din functia de redactor sef al portalului de stiri Tion ridica unele semne de intrebare, in conditiile in care nimic nu anunta problemele din redactia locala a grupului de presa Inform Media, parte a companiei austriece Vorarlberger Medienhaus, cu publicatii online si print in tot vestul tarii.
“Nu am plecat pentru ca se scufunda barca, ba chiar pot spune ca am lasat in spate un Tion puternic, cu o echipa excelenta”, spune Bogdan Marta intr-un mesaj online, in care anunta ca, azi, a fost ultima sa zi de jurnalist si ca este obligat sa se reinventeze. “Nu vreau ca acest mesaj sa devina lacrimogen”, atrage atentia jurnalistul, desi unii colegi de presa, precum incomoda Anda Flavia Deliu, l-a asigurat ca a luat o decizie inspirata.
“Dragii mei, azi a fost ultima mea zi de jurnalist. Dupa aproape 18 ani am hotarat sa pun punct acestei meserii frumoase si sa iau o pauza. Nu vreau ca acest mesaj sa devina lacrimogen, pentru ca pentru mine nu este un moment trist, ci unul care ma obliga sa ma reinventez. Si asta voi face.
Vreau insa din start sa elimin speculatiile: nu, nu am plecat pentru ca se scufunda barca, ba chiar pot spune ca am lasat in spate un Tion puternic, cu o echipa excelenta si o popularitate pe care puteam doar sa o visez acum cativa ani si care sunt sigur ca va creste si pe viitor.
Deocamdata nu am planuri si nici nu vreau sa le fac, dar va voi tine la curent. De un lucru sunt convins, cariera mea de jurnalist este la trecut. Locul meu este luat de azi de Roxana Deaconescu, una dintre cele mai bune jurnaliste pe care le-am cunoscut si care sunt sigur ca va face o treaba excelenta.
Motivele plecarii sunt prea numeroase sa le enumar aici, dar in principal tin de faptul ca de ceva vreme, asa cum ziceam, simteam nevoia de reinventare. Si cred ca dupa anul oribil care a trecut, acum este cel mai bun moment. Va pupa Beny“, este mesajul de adio de la cariera de jurnalist a lui Bogdan Marta zis si Beny.
Daca, nu peste mult timp, Beny va accepta vreo oferta venita din partea USR, un partid pe care l-a tot promovat in ultimele luni, consideram ca jurnalistul ar merita o sinecura politica.
Nimeni nu poate uita articolul sau exploziv, de la sfarsitul anului 2007, in care a dezvaluit faptul ca pastorul baptist Petru Dugulescu ar fi fost colaborator al Securitatii, in urma caruia acesta a facut un stop cardiac si a decedat… (Eva Theodorescu)