Putem sa punem umarul la dezvoltarea Romaniei! Interviu cu Sebastian Raducanu, candidat pentru Senatul Romaniei din partea PSD Timis (P)

– Domnule Raducanu, in timp de pandemie alegererile parlamentare sunt un exercitiu democratic necesar?


Suntem intr-o perioada foarte dificila, cu aceasta criza sanitara provocata de pandemie. Cred ca sanatatea romanilor necesita mai mare atentie si o concentrare a tuturor fortelor politice pentru a depasi cu bine acest moment.

Din punctul meu de vedere, nu era o problema sa amanam alegerile pentru luna martie cel putin, pentru a trece acest prag dificil, si totodata pentru ca banii alocati organizarii alegerilor sa fie folositi cu prioritate in alte domenii, pentru a suplimenta aparaturi, medicamentele necesare, pentru a suplimenta chiar locurile din spitale, pentru a rasplati munca medicilor care in aceste momente sunt cei care duc greul.

Nu cred ca era o prioritate, in aceste momente dificile pentru toti, sa facem aceste alegeri, chiar daca am vazut ca anumite forte politice incearca sa compare situatia de la noi cu situatia din Statele Unite.

Da, dar celor care forteaza comparatia, le scapa un amanunt, faptul ca milioane de americani au votat prin corespondenta, inainte de ziua alegerilor. Sistemul e diferit, mult mai complex si mai bine pus la punct decat in Romania.

– Ce va recomanda pentru un mandat de senator de Timis?

Mie nu-mi place sa vorbesc despre mine. Am fost educat si crescut intr-un anumit mod, iar modestia m-a caracterizat dintotdeauna. Ce pot sa spun este ca am o experienta in domeniul antreprenorial de mai bine de 15 ani.

Am studii in domeniul economic si in domeniul juridic, sunt dublu licentiat la Universitatea de Vest din Timisoara, atat in stiinte economice cat si in stiinte juridice, si am master in stiintele economice. Cred ca m-am lovit in toti acesti ani de munca, de multe aspecte legislative pe care nu le-am putut intelege, nu in sensul ad literam nu le-am inteles ci in felul in care au fost ele construite, adica unul ambiguu, un mod care lasa loc de interpretare.

Cred ca asta este si motivul pentru care as dori sa ajung in Parlamentul Romaniei, pentru ca, cu cat ajung mai multi oameni acolo, care sunt ancorati in realitate, sunt ancorati in viata de zi cu zi, lucreaza in diverse domenii, cred ca pot corecta aspectele care lasa loc de interpretare, aspectele care blocheaza sau ingreuneaza bunul parcurs al societatii.

– Care sunt cele mai importante 3 proiecte pe care le-ati propune in parlament?

Sunt multe proiecte pe care mi-am propus sa incerc sa le duc la bun sfarsit. In primul rand sunt aspecte legate de legislatia muncii, aspecte legate de raporturile de munca unde exista inca multe ambiguitati, care ar trebui clarificate, in raportul de munca intre angajator si angajat, intre modalitatea de a putea angaja sezonieri, zilieri, in reglementarea legala a lucrului proba, ne lovim de foarte multe aspecte de a face contract de munca unei persoane fara a-i mai da posibilitatea angajatorului sa testeze acea persoana daca este capabila sa duca la bun sfarsit atributiile postului respectiv.

Totodata vreau sa propun si sa sustin proiecte legate de mediu, legate de poluare, pentru ca mai ales in zona noastra, in zona orasului Timisoara, avem o poluare foarte ridicata.

La nivel de Romania suntem in top, avem fabrici care polueaza zilnic, iar mirosul este cumplit si se simte in aproape tot orasul Timisoara si in comunele periurbane.

Trebuie sa traim intr-un mediu sanatos, trebuie sa ne crestem copiii intr-un mediu sanatos iar eu nu cred ca putem face compromisuri doar pentru a avea un numar mai mare de locuri de munca.

Totodata un proiect important este un proiect adaptat pe situatia economica, care va fi din ce in ce mai dificila, iar aici ma refer la domeniile afectate direct si foarte puternic de aceasta pandemie. Vorbim de domeniul Horeca, un domeniu in care sute de mii de oameni pot ramane fara un viitor. Deja o parte dintre lucratorii din aceasta industrie au ramas fara loc de munca.

Protectia acestui domeniu este esentiala si pentru dezvoltarea Romaniei, care poate creste si cu ajutorul turismului. Turismul trebuie exploatat la maxim, pentru ca avem toate resusele naturale pentru a face turism.

Dar turismul este in stransa legatura cu Horeca, si tot ce inseamna Horeca este interdependent de turism. Aici trebuie sa ne adaptam si sa venim cu solutii rapide, cu o legislatie care sa se raporteze la situatia actuala. Per total e clar ca Parlamentul Romaniei trebuie sa tina cont de realitatile economico-sociale si sa legifereze pe baza lor.

– De ce sa va voteze timisenii?

PSD Timis are la conducere oameni care au crescut impreuna, de la tineret, cu una-doua exceptii, noi suntem cei care am crescut gandindu-ne ca vom face un alt tip de politica, gandindu-ne ca nu suntem comunisti, ca nici nu aveam cum sa fim pentru ca unii nu eram nascuti la Revolutia din Decembrie 1989, sau altii aveam varste fragede.

Am gandit tot timpul ca vom face o altfel de politica, am crescut si am ajuns acum, cu multa munca ce-i drept, sa fim in postura de a aplica intr-adevar concepte noi. Eu cred ca aratam o fata noua, am demonstrat-o si o demonstram zilnic.

Ma doare ca ajungem in situatia de a interactiona cu alegatori care ne fac hoti sau mincinosi, fara sa ne cunoasca, fara sa stie cine suntem, fara sa inteleaga ca vremurile s-au schimbat. Este momentul sa demonstram ce putem face si dupa ceea ce facem sa fim judecati, pe masura valorii si a proiectelor realizate.

– De ce sa voteze timisenii PSD?

De ce ar trebui sa voteze romanii PSD? Partidul Social Democrat a aratat ca poate sa se reformeze si a si facut-o. Asa cum ati vazut listele parlamentare nu au mai continut persoane care aveau diverse probleme cu legea, persoane care au avut o catalogare gen ”baroni locali” nu s-au mai regasit pe listele partidului.

Tot ce s-a intamplat in ultimul an de zile cu PSD arata o reformare a acestuia. Are oameni capabili in momentul de fata pe liste, are oameni care sunt profesionisti sau au expertiza in domeniile lor de activitate. Cred ca putem sa punem umarul la dezvoltarea Romaniei si la salvarea de fapt a Romaniei care se gaseste intr-o perioada foarte complicata.

(Comandat de Partidul Social Democrat – Organizatia Judeteana Timis. Executat de SC Best Media Communication SRL. Cod de identificare mandatar financiar coordonator: 11200020)

Leave a Reply