Ceata care a pus stapanire pe judetul Timis, inca de dimineata, a favorizat producerea unui grav accident de circulatie, care, din fericire, nu s-a soldat cu victime.
Pompierii de la ISU Banat au fost solicitati, la ora 11,45, sa intervina la un accident feroviar, urmat de incendiu, care s-a produs la trecerea la nivel cu cale ferata dintre localitatile Teremia Mare si Comlosu Mare.
La fata locului au fost dirijate, urgent, o autospeciala de descarcerare grea, o autospeciala de stingere, un echipaj SMURD, 2 ambulante SAJ si 11 pompieri.
“In accident au fost implicate un tren Regio, in care se aflau doar 3 persoane, si un autotren in care se afla soferul. In urma impactului, cabina autotrenului a luat foc. Cele 4 persoane implicate in accident s-au autoevacuat si nu au necesitat ingrijiri medicale”, ne-a transmis Elena Megherea, purtatorul de cuvant al ISU Timis.
Dupa lichidarea incendiului la autotren, in timp record, s-a reusit degajarea traficului rutier si a celui feroviar. (V.E.)