GREU DE OPRIT! Fostul decan al avocatilor din Timis s-a autopropus in delegatia care va participa la Congresul Avocatilor! „Gestul sau a incins spiritele in Consiliul Baroului, colegii mai tineri somandu-l sa se retraga, sa mai lase si pe altii!”

gruneantu-barou

Apropierea Congresului Avocatilor din Romania, organul suprem de conducere a profesiei de avocat, care va avea loc in zilele de 5 si 6 iunie, a incins spiritele in cadrul ultimei sedinte a Consiliului Baroului Timis, in contextul in care forul de conducere al avocaturii timisene trebuie sa delege doi reprezentanti la marea adunare nationala care va avea loc la Bucuresti.


In conditiile in care Statutul profesiei de avocat precizeaza ca unul dintre cei doi reprezentanti trebuie sa fie, obligatoriu, decanul baroului – in cazul Timisului, avocatul Valeriu Rauta -, discutiile pentru alegerea celui de-al doilea membru al delegatiei au degenerat, in momentul in care fostul decan, Lazar Gruneantu (foto), le-a sugerat colegilor sai ca, indiscutabil, el ar trebuie sa fie cel de-al doilea membru al delegatiei.

„Colegii mai tineri din Consiliul Baroului l-au rugat respectuos la inceput, apoi pe un ton mai ridicat, sa-i mai lase si pe altii sa reprezinte Baroul Timis in tara, in Europa, pentru ca domnia sa a fost peste tot in ultimii zece ani. Lazar Gruneantu a fost imun la toate argumentele invocate de colegii sai din consiliu si a continuat sa sustina ca, principial, fostul decan trebuie sa faca parte din delegatia care va fi prezenta la Congres”,

ne-a dezvaluit confidential unul dintre cei 13 membri ai Consiliului Baroului Timis. Componenta delegatiei Timisului urmeaza sa fie stabilita, definitiv, in aceste zile, insa este de remarcat opozitia la schimbare a fostului decan, Lazar Gruneantu, care pare dejanjat de infuzia de profesionalism si tineret de la varful avocaturii timisene si este decis sa lupte cu toata lumea pentru mentinerea fostelor privilegii.

Dupa atatia ani de apartenenta la grupul titanilor din Uniunea Nationala a Barourilor din Romania (UNBR), gestul retragerii, trist si plin de nostalgii, apare de neconceput. Insa, daca recurge la o introspectie, fostul decan va intelege ca alternanta la putere este un apanaj al democratiei si ca renuntarea la privilegii nu este decat un gest de fair-play fata de mei tinerii sai colegi.

Mai cu seama ca, dupa cum recunostea la capatul celor doua mandate de decan, cea mai mare neinplinire a sa a fost legata de „esecul in starpirea avocaturii clandestine”. Poate mai tinerii sa colegi vor reusi chiar sa-i  „extermine” pe purtatorii robelor clandestine, cum si-a propus in proiectul de management noul prodecan Calin Bot… (G.I.)

One thought on “GREU DE OPRIT! Fostul decan al avocatilor din Timis s-a autopropus in delegatia care va participa la Congresul Avocatilor! „Gestul sau a incins spiritele in Consiliul Baroului, colegii mai tineri somandu-l sa se retraga, sa mai lase si pe altii!”

  1. Un avocat multimilionar nesătul. Călin Bot nu cumva feciorul fostului colonel de securitate Vasile Bot? Dacă da, e doar prodecan? Iată un urmaş cumpătat…

Leave a Reply