Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara a deschis doua dosare penale pentru zadarnicirea combaterii bolilor, dupa aparitia mai multor cazuri de infectare cu coronavirus in randul cadrelor medicale si al pacientilor de la Spitalul CFR din Timisoara si de la Spitalul de Psihiatrie Gataia.
Potrivit procurorilor, reprezentantii spitalelor nu ar fi respectat masurile de prevenire sau combatere a bolilor infectocontagioase, ceea ce a dus la imbolnavirea mai multor persoane.
In cazul Spitalului CFR din Timisoara, ancheta a fost declansata dupa ce nu mai putin de 7 cadre medicale si pacienti au fost confirmati pozitiv cu Covid-19.
“In data de 10 iulie, organele de cercetare penala au luat la cunostinta ca 7 persoane, cadre medicale si pacienti ai Spitalului Clinic Cai Ferate Timisoara, au fost depistati pozitiv la testul Covid-19, in urma analizarii probelor recoltate in perioada 30 iunie – 6 iulie 2020, existand indicii ale nerespectarii, la nivelul Spitalului Clinic Cai Ferate Timisoara, de catre functionari publici din cadrul unitatii spitalicesti, a masurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase”, arata Parchetul, intr-un comunicat de presa transmis marti.
Ancheta la Spitalul de Psihiatrie Gataia a inceput dupa ce 6 pacienti internati au fost testati pozitiv.
“In data de 14 iulie, organele de cercetare penala au luat la cunostinta despre faptul ca un numar de sase persoane, pacienti cronici internati in Spitalul de Psihiatrie Gataia, au fost depistati pozitiv la testul Covid-19, in urma analizarii probelor recoltate in perioada 10-11 iulie 2020, existand indicii ale nerespectarii, la nivelul Spitalul de Psihiatrie Gataia, de catre functionari publici din cadrul unitatii spitalicesti, a masurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase”, spun procurorii. (V.E.)