Pandemia COVID-19 a schimbat perceptia despre mediul online. “Intreprinzatorii trebuie sa-si vanda produsele prin intermediul platformelor digitale proprii”, recomanda consultantii digitali

Producatorii locali si micii intreprinzatori din Romania si-au pierdut, de la instituirea izolarii, cu pana la 70% din capacitatea de a vinde, arata un studiu realizat de o echipa de romani pentru Business Directory LTD.


Motivul este ca doar mai putin de cinci procente din afacerile romanesti aveau, la momentul declansarii pandemiei, deschidere reala online.

Conform cercetarii care radiografiaza aplecarea spre online a romanilor, si care a intervievat peste 800 de producatori locali romani din principalele patru orase ale tarii – Bucuresti, Timisoara, Cluj-Napoca si Iasi, in intervalul martie – mai 2020, situatia e destul de grava, dar se cauta intens solutii de adaptare la noile trenduri.

Acelasi studiu arata ca, peste 90% dintre cei intervievati sunt in proces sau urmeaza sa adopte masuri care sa le faciliteze posibilitatea de a-si oferi serviciile online.

Studiul mai semnaleaza o chestiune ingrijoratoare, dar deloc surprinzatoare: SUA, Marea Britanie, Canada si Australia genereaza impreuna aproximativ 80% din totalul tranzactiilor online, in timp ce in Romania doar 3 – 5% dintre afaceri au in prezent o deschidere in acest sens.

Pe masura ce milioane de oameni se obisnuiesc cu normele sugerate de Organizatia Mondiala a Sanatatii, mediul online din Romania, care nu a fost niciodata foarte activ comparativ cu alte tari, ramane subestimat, ceea ce se traduce in pierderi colosale: banii romanilor merg catre alte tari in loc sa fie cheltuiti aici, contribuind astfel la PIB-ul tarii.

Acelasi studiu sugereaza o crestere cu pana la 300% a aplicatiilor folosite pentru convorbirile online cu familia. Cercetare a mai aratat ca educatia online – cu toate ca a fost adoptata – ramane inca extrem de ineficienta din lipsa pregatirii si a accesului la Internet.

Astfel, post-pandemie, unele dintre aceste obiceiuri sunt susceptibile de a ramane la un nivel mai pronuntat, cu atat mai mult cu cat un nou val este aproape inevitabil, potrivit OMS.

Cum poate mediul online sa salveze locuri de munca si sa contribuie la stabilizarea unei economii in prag de colaps?

Companiile care lucreaza cu o forma sau alta de tehnologie integrativa au trebuit sa actioneze mai repede, potrivit lui Robert Gombos, consultant digital la Business Directory LTD.

„Aceasta criza teribila actioneaza ca un accelerator pentru a ajuta oamenii sa nu-si imagineze un viitor, ci sa se confrunte cu un viitor pe care nu si-l inchipuiau abia acum sase luni. Marile companii cumpara firmele mai mici, cele care au ramas pe linia de plutire, insa acest lucru nu duce decat la o concentrare a puterii economice si decizionale in jurul unor companii foarte mari, ceea ce are posibilitatea sa creeze un dezechilibru fara precedent in lume”, a  declarat Robert Gombos.

Romania nefiind obisnuita sa tranzactioneze online, din lipsa uneltelor care sa faciliteze aceste lucruri, nu are decat de suferit, sustine consultantul. Micii intreprinzatori nu au aproape nicio sansa de supravietuire in cazul unui nou val COVID-19, ele si asa fiind extrem de afectate de efectele dezastruoase ale pandemiei.

Recomandarea sa este ca micii intreprinzatori sa adopte solutii simple care sa le faciliteze vanzarea produselor pe platforme digitale proprii, si nu prin alte platforme care percep comisioane de pana la 30%.

„Astfel, un producator local de legume, de exemplu, este nevoit sa creasca pretul, ca si adaos comercial adiacent, acel 30%. Asadar, pe termen mediu si lung, sufera atat producatorul cat si consumatorul. De ce? Pentru ca in Romania online-ul este inca ceva din domeniul viitorului”, a mai adaugat consultantul digital Robert Gombos.

Concluzia este una simpla: este imperativ necesara educatia care sa vizeze deschiderea catre oportunitatea pe care mediul online o poate oferi, dar care lipseste, aproape cu desavarsire, in Romania. (I.P.)

Sursa: Business Directory LTD

Leave a Reply