O noua editie a Concursului National de Dramaturgie, CND 2015, a ajuns in etapa spectacolelor – lectură. Dupa cum anuntam anterior, juriul compus din Nicolae Mandea, presedintele juriului, Mihaela Michailov, Ioan Cocora, Dan-Marius Zarafescu si Codruta Popov a selectionat pentru etapa finala trei texte. Ca in fiecare an, prima regula a concursului este anonimatul dramaturgilor pana dupa stabilirea pieselor finaliste.
Surpriza acestei editii o constituie faptul ca doua dintre cele trei texte, respectiv Prieteni si monodrama Ego, apartin aceluiasi autor – Alexandru Teodorescu, un tanar de 17 ani din Cluj. Cel de-al treilea text pentru care a optat juriul CND este intitulat Avioane de hartie si apartine unei autoare care in ultimii ani se afirma constant pe scena dramaturgiei romanesti – Elise Wilk.
Concursul National de Dramaturgie reprezinta o importanta rampa de lansare si de promovare a textului de teatru romanesc contemporan. Daca anul trecut a readus in atentia publicului un autor care a castigat acest premiu si in anul 2008, Carmen Dominte, iata ca acest an confirma ascensiunea unei tinere autoare din ce in ce mai prezenta in spatiul teatral romanesc, Elise Wilk, si aduce in atentia publica un nume nou, despre care cu siguranta se va mai auzi: Alexandru Teodorescu.
Cele trei texte au fost prezentate marti, 21 aprilie, de la ora 11,00, la Galeria Calina, in lectura actorilor Teatrului National din Timisoara. Piesa Avioane de hartie a fost prezentata de Ana Munteanu, Raul Bastean, Ionut Iova, Raul Lazarescu, Jasmina Mitrici si Cristina Varga (coordonator Mihaela Lichiardopol); iar lectura textului lui Alexandru Teodorescu, Prieteni, a apartinut actorilor Cristina Dumitru, Flavius Retea, Bogdan Spiridon, Roberta Popa Ionescu si Stefan Roman (coordonator Ion-Ardeal Ieremia); monodrama Ego fiind interpretata de actorul Romeo Ioan (coordonator Sabin Popescu).
In preambulul celor trei lecturi publice, managerul Teatrului National, Ada Hausvater, si Nicolae Mandea, presedintele juriului, au lansat volumul aparut in colectia aTeNT a Teatrului National, CND 2014, volum ce reuneste cele trei texte finaliste ale anului trecut. Lansarea a fost facuta in prezenta si cu interventiile a doi dintre cei trei dramaturgi publicati in volum, respectiv Edith Negulici si Gheorghe Truta
Foto: Adrian Piclisan / TNTm