Teatrul National din Timisoara intrat, in mod oficial, in vacanta dintre stagiuni. Intr-un comunicat trimis presei, conducerea TNT apreciaza ca stagiunea 2019-2020 a fost o stagiune de care ne vom aminti, cu totii, multa vreme. O stagiune care, poate nu intamplator, s-a plasat de la bun inceput sub semnul intalnirii – sau a imposibilitatii acesteia.
O stagiune care a luptat cu fiecare spectacol, cu fiecare actiune a sa pentru a pastra intacta esenta interrelationarii umane, atat de greu incercata in aceste timpuri, in dorinta si disponibilitatea de a-l descoperi pe cel de alaturi si de a ne lasa descoperiti de cel de alaturi, in intelegerea si acceptarea atat a punctelor comune, cat si a diferentelor dintre noi.
Titluri importante, spectacole importante: stagiunea 2019 – 2020 a Teatrului National a avut consistenta si forta pe care le dau necesitatea si urgenta mesajului.
Pericolele nascute de „somnul ratiunii”, de neasumarea prezentului la nivel individual, dezlantuirea irationalului, istoria halucinanta si cumva lasata in suspensie a lumii din ultimele luni, toate acestea au facut, poate nu intamplator, din cea mai recenta premiera a Nationalului, Rinocerii lui Eugène Ionesco, un spectacol pe care majoritatea spectatorilor l-a perceput ca fiind premonitoriu.
Nu mai putin, Sunt o baba comunista, scenariu de Calin Ciobotariu dupa romanul lui Dan Lungu si Casa de pe granita de Sławomir Mrožek deschid multiple cai de reflectie asupra istoriei si a societatii noastre trecute, prezente si – daca nu deschidem ochii – viitoare, perfect posibile in contururile unei lumi in care viata fiecaruia dintre noi, supusa unor jocuri ale caror reguli ii sunt refuzate, se contamineaza de „istoria mare”, isi pierde reperele si isi rateaza sansele.
In acelasi demers de constientizare, Matusa Julia si condeierul dupa Mario Vargal Llosa, Si caii se impusca, nu-i asa? dupa Horace McCoy sau Pisica verde de Elise Wilk pun omul fata in fata cu societatea, cu alienarea, cu singuratatea si, nu in ultimul rand, amintind fermecatorul one woman show Prin oglinda al Malinei Petre, cu sine insusi.
Cu luciditate si, mai cu seama, cu enorm de multa empatie, Teatrul National si-a deschis salile de spectacol pentru a crea momente care au puterea sa schimbe ceva in fiecare – spectatori, actori, participanti la proiecte – construind legaturi, invatand astfel sa impartaseasca un spatiu geografic si cultural comun.
Si a facut acest lucru prin fiecare dintre spectacolele din repertoriu, prin fiecare spectacol nou, dar si prin alt fel de premiere.
Astfel, atelierul Central Park – Vocile orasului a oferit unui grup de persoane cu deficiente de auz emotia unica a salii de teatru, a exprimarii prin dans, alaturi de cativa actori ai Nationalului timisorean si de un mare coregraf, Pál Frenak; Atelierul Identitate si show-ul sau, Pe unde umbla copilu’ asta? au (re)pus in contact comunitatea muzicii underground cu sala si spectacolul de teatru; programul Ora de teatru a reunit in jurul Nationalului oameni de toate varstele care au inceput sa descopere prin teatru lucruri noi despre ei si despre ceea ce ii inconjoara.
Nu in ultimul rand, FEST-FDR a fost o sarbatoare a teatrului si a spectacolului, reunind in cele 9 zile de festival, 21 de spectacole, intr-o editie care sta sub semnul cautarii Sensului si a Umanitatii, la 30 de ani de la Revolutia din decembrie 1989.
Lansand aceasta stagiune concentrata, puternica, directionata, profund asumata, Teatrul National din Timisoara construieste directiile anului 2021, plasate exact sub acest semn important al Intalnirii, din punctul nostru de vedere.
Desi istoria de ultima ora a lumii pare sa puna sub semnul intrebarii exact capacitatea de a ne fi alaturi unii celorlalti in momente dificile, Teatrul National continua impreuna cu publicul sau.
Acesta este, de altfel, punctul de plecare al proiectului „Intalniri la voi acasa”, prin care, timp de peste o luna, o serie de spectacole din repertoriul Nationalului a fost disponibila pe canalul sau Youtube, adunand circa 45.000 de vizualizari.
De la 1 august vom incepe o noua stagiune. Traim cu speranta ca ne vom putea reintalni cu spectatorii nostri in salile de spectacol, caci sala de spectacol – spatiul in care se construieste spectacolul de teatru – face parte din el si are un rol major in perceptia acestuia. Traim cu speranta ca ne vom putea reintalni, nedespartiti nici chiar de mastile chirurgicale, nepotrivite pentru miracolul apropierii si intelegerii naturii umane.
Ne dorim si dorim spectatorilor Teatrului National ca, din 1 august, sa repornim impreuna aceasta calatorie de acum 3 luni, sa incercam impreuna sa construim comunitati de idei si de emotii si sa transformam, din nou, salile de spectacol in spatii ale libertatii si ale adevarului. (I.P.)
Foto: Adrian Piclisan / TNTm
