DOLIU in breasla tipografilor din Timisoara! Lazar Malcoci, Ica sau Titi, cum ii spuneau prietenii, s-a stins din viata la doar 64 de ani

Doliu si multa tristete in breasla tipografilor din Timisoara, dupa ce unul dintre cei mai vechi meseriasi din aceasta profesie, complementara ziaristicii de moda veche, s-a stins din viata. Nimic nu anunta aceasta tragedie, starea sa de sanatate inrautatindu-se brusc, de pe o zi pe alta…


Lazar Malcoci, Ica sau Titi, cum ii spuneau prietenii, a murit la doar 64 de ani, la Sectia ATI a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Timisoara, la nici o saptamana dupa ce a fost internat.

Dupa testele de coronavirus, care n-au relevat probleme cu Covid-19, medicii i-au administrat medicamentatia specifica afectiunilor mai vechi de care suferea, insa, din nefericire, nu au reusit sa-l mentina in viata.

Fostul tipograf de la Helicon, care povestea cu nostalgie despre vremea ziarelor tiparite pe hartie, de la Drapelul rosu, transformat in Luptatorul banatean si, apoi, in Renasterea banateana, pana la Dialog liberal si alte gazete care au aparut dupa Revolutie, nu a mai apucat sa-si puna pe roate afacerea vietii sale, o mini-tipografie, care sa graviteze in jurul unei masini de tipar offset plan.

Asa cum n-a mai apucat sa-si ia nici diploma de inginer, de la Facultatea de Mecanica a Institutului Politehnic din Timisoara, pe care a abandonat-o pentru a se dedica familiei.

In ultimii ani, fara sa regrete niciodata neimplinirea sa in plan profesional, fericit ca fiul sau reusise tocmai acolo unde el facuse un pas in spate, s-a dedicat instalatiilor casnice, devenind un meserias cautat de tot mai multa lume.

“ADIO, prieten drag! ADIO, dragul meu Titi! Dumnezeu sa iti aseze sufletul in LUMINA si pace… Eu asa o sa imi amintesc de tine si asa ramai in sufletul meu… un prieten drag, un om frumos, un om vesel, un om glumet, un om inteligent, un om haios, un om care a iubit viata, un om distractiv si zambitor… un OM…. ADIO, sunt nevoit sa iti spun”, este mesajul emotionant de bun ramas postat pe Facebook de medicul Alin Georgescu, proprietarul Clinicii Universul Sanatatii, unul dintre prietenii de suflet ai lui Titi.

Inmormantarea pe rit pandemic, fara prea multe persoane si cu doar cateva coroane la capatai, a avut loc, ieri, in Cimitirul din Calea Lipovei. Dumnezeu sa te odihneasca, Titi! Sincere condoleante familiei indoliate! (G.I.)

Leave a Reply