Un grup de tigani care s-a repatriat din Italia, pe la Vama Cenad, a facut scandal pentru a scapa de carantina. Dosare penale pentru fals in declaratii

Scandal la Vama Cenad provocat de un grup de cetateni romani de etnie roma, care s-au intors din Italia, marti, cu trei autoturisme. Cand au fost anuntati ca vor fi plasati in carantina, 14 zile, ca masura de singuranta contra coronavirusului, acestia au incercat sa-si schimbe declaratiile si sa sustina ca, de fapt, se intorc din Germania.


Pentru ca au devenit recalcitranti si au fortat intrarea in tara, autoritatile vamale au solicitat ajutorul Politiei si al Jandarmeriei.

In cele din urma, grupul de tigani a fost preluat de reprezentantii Directiei de Sanatate Publica (DSP) Timis, cu ajutorul echipajelor de ordine publica, si plasati intr-un loc de carantina, informeaza Inspectoratul General al Politiei de Frontiera.

In cauza, politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in declaratii, urmand a fi luate masurile legale care se impun.

“Astazi, in jurul orei 16, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-au prezentat la intrarea in tara 12 cetateni romani, sase adulti si sase minori, care calatoreau in trei autoturisme inmatriculate in Italia.

Cu ocazia efectuarii formalitatilor, persoanele le-au declarat politistilor de frontiera ca vin din localitatea Torino, Italia, si ca doresc sa ajunga acasa, in localitatea caraseana Bocsa.

La controlul sanitar uman, intrucat reprezentantul DSP Timis le-a adus la cunostinta ca trebuie sa intre in regim de carantina pe o perioada de 14 zile, cetatenii romani si-au modificat declaratia initiala, sustinand de aceasta data ca se intorc in tara din Germania”, se arata intr-un comunicat al Inspectoratului General al Politiei de Frontiera.

Totodata, persoanele au devenit recalcitrante, solicitand finalizarea formalitatilor de frontiera si permiterea continuarii calatoriei, motiv pentru care politistii de frontiera au solicitat sprijin pentru restabilirea ordinii publice colegilor din cadrul Politiei Timis si al Jandarmeriei Timis.

In prezent, cele 12 persoane au inteles necesitatea masurilor dispuse, urmand a fi preluate de reprezentantii DSP Timis si plasate intr-un loc de carantina, mai mentioneaza sursa citata. (V.E.)

Leave a Reply