Agentia Nationala de Integritate a anuntat, astazi, ca a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara cu privire la savarsirea infractiunii de „fals in declaratii” in forma continuata de catre motociclistul Ionel Pascota, fost consilier local in localitatea timiseana Giroc, intrucat in declaratiile de avere depuse in anii 2014, 2015 si 2016, acesta nu a mentionat veniturile obtinute.
“Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta unei diferente nejustificate in cuantum de 296.057,02 lei si 56.100 euro, intre averea dobandita si veniturile realizate de catre Pascota Ionel Petru, in perioada 22 iunie 2012 – 22 iunie 2016.
Avand in vedere cele de mai sus, Agentia Nationala de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curtii de Apel Timisoara, in vederea inceperii actiunii de control cu privire la modificarile patrimoniale intervenite si veniturile realizate in perioada exercitarii functiei de catre Pascota Ionel Petru”, se precizeaza intr-un comunicat al ANI.
De asemenea, ANI mai mentioneaza faptul ca, in data de 13 decembrie 2013, a constatat starea de incompatibilitate in cazul lui Pascota Ionel Petru.
Raportul de evaluare a ramas definitiv si irevocabil prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 878/07.03.2017, in acest moment persoana evaluata aflandu-se sub interdictia de 3 ani de a mai ocupa o functie sau o demnitate publica. (G.I.)