O informatiei exploziva primita pe surse de Impact Press vine sa schimbe datele problemei in cazul politistului ucis in Timis, care a fost trimis in misiune, sa retina un urmarit international, in tinuta de strada, fara ca macar sa fi purtat o vesta antiglont.
Desi, in conferinta de presa de astazi, inspectorul general adjunct al IGPR a incercat sa acrediteze ideea ca, si daca avea vesta de protectie, politistul Cristian Amariei tot ar fi fost expus in mod critic, pentru ca rana mortala a fost cea din gat, nu cele doua din piept, informatiile primite de Impact Press rastoarna aceasta teorie.
Iata de ce: acest politist si colegii sai de la Postul de Politie Recas nu ar fi trebuit trimisi sa-l ridice pe urmaritul international Marcel Ionel Lepa, intrucat ar fi trebuit sa stie ca acesta este un criminal extrem de periculos. Dupa acest individ trebuiau fie scosi in teren mascatii, fortele speciale.
De ce? Infractiunea pentru care a fost condamnat Marcel Ionel Lepa ultima oara, cea de tentativa la talharie, poate fi considerata o doar o banala fapta penala, cand vine vorba despre acest adevarat killer.
Poate daca ar fi cercetat cazierul judiciar in extenso, sefii IPJ Timis ar fi aflat ca, in octombrie 1999, Marcel Ionel Lepa a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Timisoara, impreuna cu colegul sau de celula, un anume Samoila. A fost capturat abia peste un an.
Seful punctului de lucru era gardianul Costica Hutanu, care a executat un an de inchisoare pentru acea evadare, fiind acuzat de legaturi cu evadatul si facilitarea anumitor vizite intime in duba.
Colegul de celula al criminalului din Lugoj, acel nefericit Samoila, coleg de celula si de pachet cu Marcel Ionel Lepa, a fost gasit cu gatul taiat, pe o cale ferata, inainte ca acesta sa fie capturat.Fusese lichidat pentru a nu “ciripi” sau pentru ca a “ciripit”, spun persoane avizate.
Trimis in judecata pentru acea crima, Marcel Ionel Lepa a fost condamnat in prima instanta la 25 de ani de inchisoare, pedeapsa posibil redusa dupa apel si recurs. Si-a executat pedeapsa la Penitenciarul de maxima Siguranta din Aiud, de unde a fost liberat cu un rest de pedeapsa de 1486 de zile.
Daca ar fi cunoscut toate aceste amanunte legate de acest tip extrem de periculos, oare sefii IPJ Timis l-ar mai fi trimis pe agentul Cristian Amariei si pe colegii sai, toti in echipament de strada, in misiunea de a-l captura din casa din Izvin? Poate ca nu…
Revenind la desfasurarea de forte pe sol si in aer pentru capturarea lui Marcel Ionel Lepa, care are o evadare la activ, dar si o perioada lunga de timp in care a reusit sa se ascunda de urmatori, este posibil ca, dupa evenimentul tragic de astazi, incercuirea si prinderea acestui criminal deosebit de periculos sa nu fie o operatiune chiar atata de simpla… (G.I.)