Procurorul Alina Mirea, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, a dispus inceperea audierilor in dosarul 789/P/2018, in care directorul Filarmonicii “Banatul” Timisoara este acuzat de comiterea mai multor infractiuni.
Sesizarea penala impotriva lui Ioan Garboni a fost depusa, anul trecut, de catre unul dintre membrii de sindicat, dupa ce s-a descoperit ca un CD pirat cu piese specifice Craciunului, interpretate de orchestra Filarmonicii “Banatul”, se comercializeaza pe internet la pretul de 19,50 euro.
“Comerciantul este, de undeva, din Olanda si nu stim modul in care a intrat in posesia acestor piese si cine din conducerea Filarmonicii “Banatul” incaseaza banii pentru drepturile de autor cuveniti muzicienilor. Ca un semn ca vorbim despre nereguli, acest CD nu este livrat in Romania”, ne-a declarat, la vremea respectiva, unul dintre muzicienii care au participat la concertul furat.
Conducatorul Filarmonicii “Banatul” este acuzat de comiterea mai multor infractiuni, printre care evaziune fiscala, delapidare, abuz in serviciu, conflict de interese si fals, iar probatoriul a fost suplimentat, in ultima perioada, si cu alte nereguli.
Printre acestea, spun reclamantii, s-ar numara si inchirierea de scaune si a unei instalatii de sunet de la o firma din Dumbravita, pentru care s-ar fi platit o suma de ordinul zecilor de mii de euro. Doar ca, recuzita de concert inchiriata pe o suma enorma ar apartine, de fapt, Filarmonicii “Banatul”.
Ofiterul de politie judiciara Cosmin Golimba, de la Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul IPJ Timis, a inceput audierile, luni, cu secretarul sindicatului, unul dintre oamenii incomozi din institutia de cultura pe care Ioan Garboni l-a “bagat” in Comisia de disciplina.
Pana la redactarea acestui articol, nu am reusit sa aflam si opinia directorului Filarmonicii din Timisoara despre acest dosar. (Vlad Enciu)