Avocat din Baroul Timis trimis in judecata pentru luare de mita! “Daca va fi condamnat definitiv, va fi exclus din profesie!”, spune decanul Valeriu Rauta

coruptie_justitie

Un avocat din Baroul Timis a fost trimis in judecata de procurorii anticoruptie sub acuzatiile de luare de mita si fals intelectual, in dosarul in care a fost anchetat si trimis in judecata si procurorul Valentin Carstea, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Caras-Severin.


Conform rechizitoriului intocmit de DNA Timisoara, Ion Negru, cadru didactic la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Europene “Iosif Constantin Dragan” din Lugoj, si-a exercitat fraudulos atributiunile de titular al catedrelor de „Istoria Statului si Dreptului Romanesc” si „Drept Roman”, promovand ilegal un student la doua examene.

In schimb, sustine DNA, avocatul ar fi primit o sticla cu whisky, precum si un set constand intr-o sticla de cristal pentru bauturi si sase pahare din cristal, in valoare totala de 581 lei. Acelasi student, care a denuntat la DNA faptul ca si-a cumparat examenele, i-a remis procurorului Valentin Carstea, cadru didactic la aceeasi facultate, un televizor color, aparate electrocasnice si produse alimentare, in valoare totala de 8.747 de lei, pentru promovarea unui examen din anul I, obtinand nota de trecere fara sa se prezinte la examen, precum si pentru solutionarea favorabila a unui dosar penal aflat pe rolul Parchetului Tribunalului Caras-Severin.

“Inculpatul Carstea Valentin a acceptat propunerea de remitere a unui laptop de catre denuntator, in schimbul dispunerii unei solutii de declinare a competentei intr-o cauza penala aflata in instrumentarea magistratului. In final, inculpatului Carstea Valentin i-a fost remis un televizor color, in valoare de 2.969 lei, atat pentru promisiunea de a solutiona favorabil un dosar penal, cat si in completarea foloaselor deja remise in lunile august si decembrie 2013, in legatura cu promovarea, de catre denuntator, in mod fraudulos, a tuturor examenelor din anul I”, se mentioneaza in rechizitoriul intocmit de DNA Timisoara.

Dupa acest act de coruptie, conducerea Universitatii Europene “Dragan” a decis sa reevalueze colaborarea cu cele doua cadre didactice.

persida cechin

 

“Daca domnul Valentin Carstea a facut ceva ilegal, atunci trebuie obligatoriu sa raspunda pentru faptele sale. Dupa ce vom avea toate informatiile, Senatul Universitatii se va intruni si va dispune toate masurile ce se cuvin in astfel de situatii. Universitatea Europeana Dragan este o institutie de invatamant serioasa care condamna astfel de fapte si se disociaza de orice acte de ilegalitate comise de catre personalul angajat. Suntem preocupati sa respectam legislatia in vigoare si sa promovam cele mai bune practici, fiind transparenti si suntem deschisi in fata procedurilor autoritatilor” a precizat Persida Cechin, rectorul Universitatii Europene Dragan din Lugoj.

De asemenea, decanul Baroului Timis, avocatul Valeriu Rauta, ne-a declarat ca, la prima intrunire a Consiliului Baroului, se va lua in discutie cazul avocatului Ion Negru.

valeriu-rauta1

 

“Nu stiam ca procurorii l-au trimis in judecata, deja, pe colegul nostru de la Lugoj, de aceea inca nu va pot spune daca va fi suspendat din barou sau nu. Consiliul Baroului inca nu a luat in discutie acest aspect. Legea noastra spune ca, daca faptele penale s-au consumat, dar nu au legatura cu exercitarea profesiei, persoana trimisa in judecata poate sa-si desfasoare in continuare activitatea de avocat. Din cate stiu, o astfel de situatie avem si in acest caz, dar asteptam si instiintarea DNA! Consiliul Baroului se va intruni marti, 16 decembrie, si vom analiza situatia colegului Ion Negru. Chiar daca vom tine cont de prezumtia de nevinovatie, in cazul unei condamnari definitive, obligatoriu se poate merge pana la excluderea din profesie”, ne-a declarat Valeriu Rauta.

Ion Negru are sediul profesional in Lugoj si a intrat in avocatura in anul 1980…

Gh. Ilas

 

 

 

 

4 thoughts on “Avocat din Baroul Timis trimis in judecata pentru luare de mita! “Daca va fi condamnat definitiv, va fi exclus din profesie!”, spune decanul Valeriu Rauta

  1. acesta nu a fost primul student care a trecut clasa fara sa treaca pe la scoala! lista e mult mail lunga, dar e bine ca pana la urma s-a intamplat ceea ce trebuia

  2. Domnule Ilas, din cate se stie ati facut si dumneavoastra o facultate de drept la un moment dat. Ar cam trebui sa stiti ca UN AVOCAT NU POATE FI SUBIECT AL INFRACTIUNII DE LUARE DE MITA.

    Faceti o confuzie nepermisa unui jurnalist. Dar mai unul care a terminat dreptul… Domnul a fost trimis in judecata in calitate de cadru didactic.

    Nu mai dezinformati lumea prin titlu. Sunt doua profesii diferite, ce pot fi exercitate concomitent. E drept ca domnul in cauza este si avocat, dar Codul Penal?

    Nu de alta, dar va cam faceti de ras… Zic si eu.

  3. Da, e corectă observația. Respectivul a fost trimis în judecată în calitatea lui de cadru didactic.. Dacă ar exista lege prin care avocații ar putea fi judecați pentru complcitate la săvârșirea de falsuri, uz de fals, la dare și luare de mită, la atâtea și atâtea ticăloșii care bântuie capitalismul nostru sălbatic, Doamne ce s-ar mai curăța societatea românească de răufăcători.

  4. Va sugerez sa lecturati Decizia Curtii Constitutionale nr. 2/2014 – Neconstituționalitatea noilor prevederi care definesc noţiunea de „funcţionar public“! Nu e o lectura greoaie, dar o sa intelegeti ca este considerat funcţionar public, în sensul legii penale, si persoana care exercită un serviciu de interes public! Iar UNBR este o persoana juridica de interes public

Leave a Reply