Pentru justitia din Banat, anul 2019 incepe cu o veste cat se poate de trista. Fostul judecator de la Curtea de Apel Timisoara, Dacu Cristian Alexandru, a decedat la doar 64 de ani, din cauza unei boli incurabile.
Inmormantarea a avut loc, astazi, la ora 14, in Cimitirul Eroilor, din Timisoara.
Fostul magistrat a fost condus pe ultimul drum de un cortegiu funerar format din membrii familiei, prieteni si numerosi cunoscuti, socati cu totii de moartea neasteptata a fostului magistrat.
Dacu Cristian Alexandru a iesit la pensie in iulie 2008, prin decret prezidential semnat de Traian Basescu, dupa ce in ultimii de activitate a facut parte dintr-un complet de contencios administrativ si fiscal.
A absolvit Facultatea de Drept a Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si a intrat in magistratura in baza decretului nr. 374/1995, semnat de presedintele Ion Iliescu, fiind numit direct in functia de judecator la Tribunalul Timis, alaturi de alti avocati si juristi de la acea vreme, printre care Florin Dogaru, Ioan Jivan, Erica Nistor, actuala presedinta a Curtii de Apel Timisoara, Rodica Tudoran, Mariana Miculit, Dorel Julean, Eugen Blaga, Magdalena Malescu, Silvia Romanu, Victoria Catargiu si Maria Copoceanu.
“Dumnezeu sa te odihneasca in pace, tati meu iubit. Vegheaza-ne din cer, asa cum ai facut si pe pamant. Esti si vei ramane in sufletul meu pe veci, in fiecare gand, in fiecare rasuflare si gest. Golul lasat de tine este de nedescris”, este mesajul de ramas bun al fiicei sale, Miruna Dacu-Furdui, avocat in Baroul Timis.
“S-a stins din viata un om minunat plin de sensibilitate, umor si veseliea carui lipsa o sa o simtim intotdeauna! Dumnezeu sa te odihneasca in pace frate al meu drag, care desi departe fiind te-am simtit totdeauna aproape si m-ai ajutat cand am avut nevoie. Golul lasat de plecarea ta dintre cei vii este imens si foarte greu de suportat”, a scris pe Facebook si sora sa, Carmen Florescu, rezident in SUA.
Reamintim ca, in trei ultimii ani, au decedat alti doi fosti judecatori de la Curtea de Apel Timisoara. Este vorba despre Marinela Mihalca si Mancas Ramiro Virgil.
Sincere condoleante familiei indoliate! (G.I.)
Dumnezeu sa-l odihneasca! Nu vreau sa-mi fac pacate, dar nu inteleg de ce magistratii sunt ridicati in slavi si se considera moartea lor o mare pierdere pentru societatea romaneasca… Nu mai sunt alti oameni care trebuie pomeniti – ingineri, istorici, arheologi, geologi, medici, politisiti, militari etc. care poate ca au si facut unele sacrificii in viata si nici nu au avut 28000 LEI salariu?
Mai nene, mai… bag seama ca matale fusei un client de-a lu nea Cristi si pe cat esti de suparat, cred ca ai luat cu executare si nu cu suspendare. Da-mi voie sa-mi etalez logica : mai fu unul, nu cu mult timp in urma care vorbea asa la adresa unui colonel de jandarmi decedat, iar pe ala il identificaram ca fiind Georgica S – inginer de profesie. Intrebarea mea este : esti Georgica sau esti inginer? Deci, iti spun, ca frumos ar fi din partea ta, ca sa nu pari mitocan pe deplin, sa mergi urgent dupa nea Cristi si sa-i ceri scuze, si in felul asta ar ramane si un prost mai putin printre noi ! Hai drum bun ! si Doamne ajuta !
Bine, stai jos, astazi ai nota 4!