ACCIDENT! Cunoscutul interpret de muzica populara Cornel Borza, la un pas de moarte. Explozie la un pneu al masinii cu care se deplasa la un concert, pe serpentine si carosabil ud

Cunoscutul interpret de muzica populara Cornel Borza, care este si consilier judetean al PNL Bihor, a fost la un pas de moarte, vineri dupa-amiaza, dupa ce SUV-ul cu care se deplasa la un concert a facut explozie la una dintre roti.


Evenimentul rutier s-a produs in satul Bucea, la coborarea serpentinelor de pe Piatra Craiului, inspre Cluj-Napoca, unde artistul urma sa participe la un spectacol.

„Am atipit pe scaunul din dreapta soferului, ca eu nu conduc. M-am trezit in curtea omului.

A explodat cauciucul de la una din rotile din spate, carosabilul a fost ud, ne-am lovit de o masina de pe sensul opus si apoi de un gard. Bine ca nu a fost mai rau, ca dupa acea masina era un TIR. Scula rea nu piere”, a glumit Cornel Borza, contactat de ziarul Bihoreanul, bucuros ca a scapat teafar din accidentul rutier.

“Acum o sa imi aud, concurenta ma ingroapa deja. Or sa zica <uita-te, i s-o aratat>. Dar, n-am io bai. Cu atatia preoti in familie, nu-mi fac griji”, a conchis cunoscutul artist. In urma accidentului nu s-au inregistrat victime, artistul scapand doar cu o sperietura. (V.E.)

 

 

Leave a Reply