Filiera spagii la ANAF Timisoara! Finantista Lucica Golban, trimisa in judecata alaturi de contabila evazionistului Zaher Iskandarani

Sefa Serviciului de Informatii Fiscale din cadrul Administratiei Judetene a Finantelor Publice Timis, Lucica Golban, a fost trimisa in judecata sub control judiciar pentru luare de mita, dupa ce, in luna septembrie, a fost retinuta in urma unui flagrant al procurorilor DNA.


In acelasi dosar sunt trimisi in judecata si Stoiana Gaman, contabila fostului “print” al Banatului, Zaher Iskandarani, dar si Horia-Ioan Grigorita, ambii acuzati de trafic de influenta, acestia fiind cercetati in stare de libertate.

Potrivit rechizitoriului, la data de 13 septembrie 2018, inculpata Golban Lucica, in calitate de sefa a Serviciului de Informatii Fiscale, a primit de la reprezentantul unui om de afaceri (martor in cauza) suma de 3.000 lei in legatura cu indeplinirea sau urgentarea indeplinirii unor activitati ce tin de atributiile sale de serviciu, respectiv inregistrarea unor societati comerciale in scop de TVA.

”Banii respectivi au fost remisi inculpatei chiar in sediul Administratiei Judetene a Finantelor Publice Timis, la scurt timp aceasta fiind retinuta de procurorii anticoruptie. De la acelasi martor, in perioada 2016 – 2018, inculpatii Grigorita Horia si Gaman Stoiana au pretins si primit, in mai multe transe, sumele de 106.800 de lei respectiv 96.800 de lei, pretinzând ca isi vor exercita influenta asupra unor functionari din cadrul Directiei Generale Regionale a Finantelor Publice Timisoara. Scopul acestor demersuri era acela a se amâna sau stopa controalele demarate de organele fiscale la anumite societati comerciale si de a nu se constata existenta unor eventuale infractiuni de evaziune fiscala”, arata comunicatul DNA.

In cauza s-au instituit masuri asiguratorii in ceea ce-i priveste pe inculpatii Gaman Stoiana si Grigorita Horia Ioan.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timis, cu propunere de a se mentine masurile preventive si asiguratorii dispuse in cauza.

Anterior, inculpata Gaman Stoiana a mai fost trimisa in judecata de procurorii anticoruptie, pentru savârsirea unor infractiuni de complicitate la tentativa de inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata, fiind condamnata la o pedeapsa cu suspendare. (Vlad Enciu)

Leave a Reply