Ultimele declaratii publice ale directorului Societatii de Transport Public Timisoara (STPT), Sorin Supuran, pare sa-l fi deranjat teribil pe primarul Nicolae Robu, astfel ca, astazi, in urma unei sedinte extraordinare a Consiliului de Administratie, acesta a fost demis.
”Printre motivele demiterii se numara neplata salariilor la timp, cererea de majorare a propriului salariu, avand in vedere situația in care se afla societatea, si crearea unei stari tensionate printre angajati”, este anuntul sec al biroului de presa al STPT.
Astfel, la nici doua luni de la preluarea conducerii uneia dintre cele mai grele regii ale primariei, Sorin Supuran – care, pentru a “prinde” sefia transportului in comun din Timisoara, a renuntat la functia de vicepresedinte al PNL Timis si s-a autosuspendat din functia de director al ARR Timis – este nevoit sa paraseasca fotoliul in care a fost numit pe criterii politice.
Deocamdata, functia de director general al STPT a fost preluata, cu titlu interimar, de adjunctul Nicolae Bitea.
Reamintim ca, in ultimile zile, Sorin Supuran a incalcat disciplina de partid si l-a atacat pe liderul PNL si primarul Nicolae Robu in chestiunea platii biletului de calatorie pe mijloacele de transport in comun doar prin intermediul aplicatiilor de pe telefonul mobil.
“Nu putem obliga cetatenii sa foloseasca doar o aplicatie pentru plata. Vom pune publicul la dispozitie mai multe sisteme de taxare, inclusiv cititoare de carduri bancare, plata prin SMS, orice sistem”, a declarat Sorin Supuran.
O alta declaratie, mult mai periculoasa, care pare sa-l fi enervat la culme pe primar, este cea referitoare la scontarea facturilor neincasate de la Primaria Timisoara.
“Cand vom avea o variantă, vom sconta acele facturi. Solutia cu factoringul inseamna ca facturile pe care le emitem catre Primaria Timisoara pot fi scontate in cuantum de 90% din valoarea facturata”, a anuntat Supuran, citat de presa locala, dezvaluind ca nu mai putin de trei banci ar fi interesate sa cumpere datoria de peste 3 milioane de euro pe care Primaria Timisoara o are catre STPT. (Mara Ion)