Un agent de politie a fost luat pe sus, dus la audieri si pus sub control judiciar pe o perioada de 60 de zile, dupa ce ofiterii de la DGA au aflat ca acesta se ocupa de administrarea firmei de pompe funebre a sotiei sale.
Acuzat de efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, politistul a fost vizat de o serie de perchezitii ale procurorilor, in urma cu doua zile, fiind descoperite probe pentru incadrarea omului legii la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea si sanctionarea faptelor de coruptie, riscand pana la 5 ani de inchisoare.
Procurorii spun ca, din august si pana in decembrie 2017, lucratorul de politie care-si desfasoara activitatea la un Post de Politie Rurala din judetul Suceava, a desfasurat in mod continuu operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, respectiv a administrat in fapt o societate comerciala (in cadrul careia nu detine nicio calitate oficiala), cu sprijinul sotiei sale, care a actionat in unele cazuri ca persoana interpusa, in sensul ca a prestat servicii funerare, a gestionat achizitiile si livrarile efectuate de societate, a efectuat plati si incasari, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, dupa cum urmeaza.
Acesta a prestat servicii funerare complete sau partiale (toate serviciile: imbalsamarea si imbracatul defunctului, asigurarea sicriului si a accesoriilor necesare, transport funerar, livrare de coroane si cosuri de flori etc. sau numai o parte din acestea) aferente unui numar de 43 de ceremonii de inmormantare.
De asemenea, agentul a vandut 35 de coroane funerare catre diversi clienti, efectuand incasari si obtinand si in acest mod venituri.
La data de 29.08.2017, agentul de politie mentionat a efectuat transport mortuar la o ceremonie de inmormantare, conducand autovehiculul pe drumurile publice de pe raza localitatii Balaceana, iar la data de 08.09.2017, a efectuat transport mortuar la o alta ceremonie de inmormantare, conducand autovehiculul pe drumurile publice de pe raza localitatii Ilisesti, desi exercitarea dreptului de a conduce ii era suspendata. (V.E.)
Da bravo ma.Unde e mita?Daca lua bani de la oameni nu era bine…daca muncea ceva pe langa serviciu iar nu e bine…Vai si amar de tara asta.
poate vor incepe si cei de la DGA sa se ocupe de lucruri serioase…daca nu, ar fi mai benefic sa se angajeze la firma sotiei politistului! ar fi fost o stire daca ar fi carat mortii cu masina politiei!
NU AR FI MAI BINE CA DGA SA SE OCUPE CU …LUARE DE MITA.. AICI la TIMIS… CA OFITERILOR MAI,,,SI SUNT LA GREU….. LASO PE AIA CU COROANA CA NU TINE DECIT PINA LA >>INSTANTA….