Lovitura de teatru in dosarul politistilor batausi din Timisoara, la nici doua zile de la finalizarea rechizitoriului si trimiterea in judecata a patru inculpati, acuzati de purtare abuziva si vatamare corporala.
Procurorii militari au facut cunoscut faptul ca materialul de urmarire penala a fost disjuns cu privire la alti lucratori din cadrul IPJ Timis, competenta de solutionare fiind declinata catre Parchetul de pe langa Tribunalul Timis.
Sunt vizate infractiunile de lipsire de libertate in mod ilegal, abuz in serviciu, neglijenta in serviciu si acces ilegal la un sistem informatic.
“Opinam ca in activitatea din acea zi a lucratorilor Sectiei de Politie 2 Timisoara si a altor organe de politie participante se pot contura fapte de serviciu culpabil sau intentionat comise de natura celor reglementate de art. 205, 297, 298 si 360 Cod Penal. Or, in raport cu aceste posibile fapte penale, comise anterior interventiei, pe timpul transportului sau in sediu de catre agentii de politie, in raport cu cele doua persoane vatamate, constatam ca, potrivit legii, competenta cercetarii lor revine Parchetului de pe langa Tribunalul Timis”, considera procurorii militari, nominalizand posibilii suspecti din cel de-al doilea dosar al bataliei de la Urseni. Astfel, in conditiile in care politistii si jandarmii care au participat la actiunea de blocare si agresare a celor doi tineri nevinovati s-au retras de la locul actiunii la ora 16, la fata locului au ajuns cadre de la Sectia 2 Politie, cat si subcomisarul Remus Bobei, aflat la comanda acestei sectii.
“In urma unor convorbiri telefonice purtate cu scms. Chirila Mircea, acesta i-a solicitat ca persoanele imobilizate si retinute sa fie conduse la Sectia 2 Politie Timisoara pentru clarificarea situatiei de catre agentii din cadrul SIC.
In acest context, politistii din cadrul Sectiei 2 Politie s-au organizat in doua echipe, care din dispozitia scms. Remus Bobei au procedat la preluarea si conducerea persoanelor interceptate la sediul subunitatii. Astfel, persoana vatamata Simut Radu, imobilizata cu mainile incatusate la spate, a fost preluata cu un autoturism de serviciu de o echipa formata din subinspector State Marian, agent sef principal Ciclovan Daniel si agent sef adjunct Gubany Radek si toti s-au deplasata la locatia indicata.
Pe de alta parte, persoana vatamata Dragos Bogdan, imobilizat in aceeasi modalitate, a fost transportat cu un alt autoturism de serviciu din dotarea sectiei, de o echipa compusa din agent sef Cinca Claudiu si agent principal Amza Alexandru, la care s-a alaturat comisarul sef Mohut Florin Gheorghe”, se mentioneaza in motivarea disjungerii.
Deocamdata, sefii operatiunii de la Urseni, comisarii sef Chirila Mircea si Marius Anghelescu, sefii SIC si BOS, sunt mentionati in postura de martori, insa nu este exclus ca, in cursul viitoarelor cercetari, calitatea lor sa fie schimbata intr-una penala. (V.E.)
Cum era de asteptat
Sa dat clasare la acest dosar
Politisti de la sectie sunt nevinovati
Legea nu este la fel pentru toata lumea