RECUZARE! Dosarul hotilor de buzunare din Timisoara, repartizat “aleatoriu” pe completul unui fost procuror, numit judecator in urma cu cateva zile. Avocatul politistului George Gavrea acuza starea de incompatibilitate a magistratului

Numita in functia de judecator la Tribunalul Timis prin decretul prezidential nr. 28/2018, publicat in Monitorul Oficial din 12 ianuarie, Laura Monica Brindescu a fost pusa intr-o situatie extrem de delicata, astazi, la dezbaterea din dosarul hotilor de buzunare.


Florin Kovacs, aparatorul inculpatului George Gavrea, ofiter la Biroul de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Timisoara, acuzat de procurorii DIICOT de sprijinirea grupului de hoti trimisi in judecata, a depus o cerere de recuzare, invocand o serie de suspiciuni care planeaza asupra impartialitatii cu care urmeaza sa fie solutionat acest dosar.

“Trecand peste decizia discutabila a conducerii Tribunalului Timis de a numi un fost procuror pe un complet de penal, riscandu-se starea de incompatibilitatea la fiecare din dosarele la care a lucrat inainte, nu putem sa nu ne intrebam cat de aleatorie a fost repartitia dosarului hotilor de buzunare tocmai pe acest complet.

Cat de obiectiv va fi acest nou judecator in momentul in care va fi nevoit sa-i audieze pe cativa din fostii colegi de la parchet, pe care intentionam sa-i chemam ca martori? De asemenea, sotul domniei sale este jurnalist, a fost prezent in sala, iar articolele sale despre acest caz pot fi plasate la limita antepronuntarii instantei de judecata, pentru ca este greu de crezut ca sotii Brindescu nu discuta acasa si chestiuni profesionale. In mod firesc, doamna judecator ar fi trebuit sa se abtina”, a precizat Florin Kovacs.

De altfel, la termenul de astazi, jurnalistul il seconda in sala de judecata chiar pe tatal politistului, col. (r) Gheorghe Gavrea, fost ofiter la celebra UM 0962, fosta unitate de protectie informativa supranumita si Doi s-un sfert (foto).

Un alt complet urmeaza sa se pronunte asupra cererii de recuzare a judecatoarei Laura Brindescu, insa pana atunci sa mai spunem ca, la termenul de astazi, urma sa fie audiat, in calitate de martor, cunoscutul luptator impotriva hotilor de buzunare Cristi Brancovan.

De asemenea, in cazul in care instanta va fi de acord, urmeaza sa fie chemati la bara si procurorii Atena Pelmus, Ionel Daniel si Vasile Bac, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, dar si Sandu Antonio si Carmen Martinov, de la DIICOT, care vor explica artificiul procedural folosit pentru redeschiderea cercetarilor in dosarele clasate in care ofiterul de politie a mai fost anchetat.

Reamintim ca, in acest dosar, au fost trimisi in judecata Schein Ioan, Schein Angela, Kanalas Izabella, Boros Atila Ioan, Miclea Ionut, Lovasz Elisabeta Nina, Ion Daniel Sorin si Gavrea George Catalin, toti acuzati de constituirea unui grup infractional organizat. (G.I.)

Leave a Reply