Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea a reluat ancheta in dosarul de alcool al procurorului timisorean Ciprian Dorobantu, dupa ce, in urma cu patru luni, la termenul din 16 august, judecatorii bihoreni au decis excluderea din dosar a “reginei probelor”, respectiv a buletinului de analiza toxicologica intocmit de IML Timisoara.
Pentru a evita o solutie de achitare a fostului procuror de la DNA Timisoara, actualmente la Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, acuzat ca, in data de 6 mai 2016, a condus pe drumurile publice un autoturism, in timp ce era sub influenta bauturilor alcoolice, anchetatorii bihoreni au solicitat restituirea cauzei pentru continuarea anchetei.
Totusi, in absenta unui document legal care sa ateste cat era procentul de alcool in sangele magistratului, la data evenimentului, este greu de presupus ca probatoriul din acest dosar va fi suficient pentru obtinerea unei condamnari si, in consecinta, excluderea din magistratura a lui Ciprian Dorobantu.
Chiar si in conditiile in care anchetatorii ar reusi sa aduca la bara martori care sa declare, sub juramant, ca l-au vazut pe procuror consumand alcool inainte de a urca la volanul masinii, tot nu ar fi indeajuns pentru fortarea unei sentinte de condamnare.
In conditiile in care s-a tot speculat faptul ca fostul procuror de la DNA Timisoara a fost victima unei operatiuni de compromitere puse la cale de inculpatii influenti din dosarele sale, printre care si fostul secretar al Primariei Timisoara, Ioan Cojocari, suntem in masura sa prezentam adevaratul motiv al “executiei” lui Ciprian Dorobantu.
Surse din cadrul unui serviciu secret local ne-au dezvaluit ca, de fapt, ceea ce i s-a intamplat lui Ciprian Dorobantu i se datoreaza, in exclusivitate.
“A participat la o petrecere privata, de unde a plecat cu chef de scandal, pentru ca si acolo a jignit cateva persoane. In momentul in care a ajuns la intersectia de la Hotelul Continental, traficul fiind foarte aglomerat, era dirijat de un agent de politie. Nemultumit de ambuteiaj, Dorobantu a scos capul pe geam si l-a apostrofat pe agent, solicitandu-i sa se miste mai repede. La replica politistului, l-a atentionat pe un ton artagos ca nu stie cu cine se pune si ca-l poate da afara din serviciu. De acolo a plecat hotararea politistilor de la Rutiera de a-i da o lectie procurorului, mai cu seama ca si-au dat seama ca a consumat alcool”, ne-a dezvaluit un lucrator din cadrul serviciului secret. (G.I.)
Se mușamalizeză, Dorobanțu trebuie să ducă la bun sfârșit două dosare. Exact acelea, dragă Bobi, șezi blând că tot prost ești.
Dorobantu a devenit arogant si plin de sine, desi a ajuns la DNA in calitate de fin al fostului procuror sef Tamas Schiffbeck. Daca ar fi operat noile modificari din legile justitiei, care stipuleaza ca nu poti ajunge la DNA daca nu ai 7 ani de vechime, era salvat. Ramanea la parchetul local si nu avea dosar penal. Dar, cred ca si asa va fi achitat, daca buletinul toxicologic a fost exclus din probatoriu
Putem spera la in studiu de caz la Antena 3, cum se lucrează la achitarea pungasului bețic!