TRANZIT! Migranti care calatoreau cu trenul catre Budapesta, debarcati la Timisoara! Frontiera de vest, supravegheata din elicopter

Un grup de migranti din Siria si Irak, printre care si copii, a fost dat jos in Gara Timisoara Nord, duminica dimineata, din trenul care circula pe ruta Bucuresti- Budapesta. Au fost preluati de Politia Transporturi Feroviare pentru a fi verificati si dusi, apoi, in Centrul Regional de Proceduri si Cazare a Solicitantilor de Azil din Timisoara.


Potrivit politistilor, 38 de persoane cu varste cuprinse intre 3 si 60 de ani, din Siria si Irak, care calatoreau in trenul Bucuresti – Budapesta au fost date jos in Gara Timisoara Nord, dupa ce mai multi pasageri din tren au anuntat Politia despre prezenta acestora.

Odata ajunsi la Timisoara, unii dintre migranti au spus ca au venit in vizita la rude, iar altii au incercat sa se ascunda, insa cu totii au fost preluati de Politia Transporturi Feroviare pentru a fi verificati.

Politistii mai spun ca si in cursul zilei de sambata un grup format din 27 de migranti au fost depistati in Timisoara, dupa ce au reusit sa treaca ilegal granita din Serbia. O parte dintre acestia s-au prezentat la Politie, unde au cerut azil in Romania.

In ultima perioada, tot mai multe grupuri de migranti sunt depistate la Timisoara, in zona centrala a orasului – atat in Piata Victoriei, cat mai ales in Parcul Botanic.

Migrantii obisnuiesc sa doarma in Parcul Botanic, iar de fiecare data sunt ridicati de Politia Locala, care apoi ii preda Inspectoratului de Politie al judetului Timis, pentru a fi verificati si dusi apoi in Centrul Regional de Proceduri si Cazare a Solicitantilor de Azil din municipiu.

In aceasta perioada, un elicopter al Inspectoratul General de Aviatie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne survoleaza si monitorizeaza zona de competenta a Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara, atat pe timp de zi, cat si pe timp de noapte, alaturi de politisti de frontiera.

“Aceasta actiune reprezinta una dintre masurile dispuse la nivelul Politiei de Frontiera Romane pentru intensificarea supravegherii frontierei prin dispozitive eficiente care sa acopere zonele de responsabilitate, in special zonele de risc identificate la nivelul sectoarelor politiei de frontiera”, a precizat Politia de Frontiera.

Politia de Frontiera Romana a anuntat in aceasta saptamana mai multe masuri de intarire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, pentru impiedicarea migratiei ilegale, intre care folosirea la capacitate maxima a aparaturii de observare pe timp de zi si de noapte, suplimentarea mijloacelor tehnice de supraveghere si suplimentarea personalului. In primele sapte luni ale acestui an, politistii de frontiera au depistat aproximativ 2.800 cetateni straini, organizati in peste 400 de grupuri de migranti, care au incercat sa treaca ilegal frontiera. (V.E.)

Leave a Reply