PE SURSE! Verisoara liderului CJ Timis, retrasa de la conducerea Spitalului de Psihiatrie din Jebel! Noul manager interimar, legaturi de rudenie cu alt politician din PSD

Functia de manager al Spitalului de Psihiatrie si pentru Masuri de Siguranta Jebel se pare ca nu a fost pe placul Monicai Trusca, verisoara presedintelui Consiliului Judetean Timis, Calin Dobra.


Instalata la conducerea unitatii spitalicesti din Jebel la inceputul lunii martie, spre iritarea profesionala a unora dintre colegii de partid, Monica Trusca a fost retrasa discret din functie, nu cu mult timp in urma, lasand locul unei alte candidate “de partid” cu studii economice.

Simona Ciobanu, fostul sef al Biroului financiar contabil, a acceptat sa preia functia de manager interimar, in ciuda faptului ca nu are nicio treaba cu psihiatria si, mai mult decat atat, este angajata spitalului doar din octombrie 2014. Deci, nici experienta nu o recomanda pentru o asemenea functie.

Explicatia acestei avansari subite, dupa cum se discuta pe culoarele spitalului, ar putea fi relatia de rudenie cu Mihai Ritivoiu, tanarul politician din PSD al carui nume a fost vehiculat pentru functia de prefect.

Revenind la Monica Trusca, sa mai spunem ca verisoara presedintelui Consiliului Judetean are mari sanse sa fie numita intr-o alta functie cu greutate, respectiv director general la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Timis, in conditiile in care actualul director, Emilia Milutinovici, se pregateste de pensionare. (Mara Ion)

Leave a Reply