DNA a deschis dosar penal in cazul unui ofiter de politie judiciara, dupa ce acesta ar fi aparut intr-o interceptare din care rezulta ca a cerut instalarea unor telefoane portabile pentru ea si pentru rudele sale din Craiova de la fostul administrator al companiei de cablu RCS-RDS Ion Bendei, potrivit news.ro. De asemenea, ofiterul, Teodosia Elena Iordachita, si-a dat demisia, joi.
“Ofiterul de politie judiciara care a aparut in interceptarile difuzate miercuri de o televiziune de stiri si-a incetat activitatea in cadrul DNA, la cerere, in decursul zilei de astazi. Avem o cauza penala in lucru ce vizeaza aspectele aparute in spatiul public”, a declarat purtatorul de cuvant al DNA, Livia Saplacan.
Antena 3 a prezentat, miercuri seara, la Sinteza Zilei, o inregistrare audio in care o persoana a carei voce este prezentata ca fiind a lui Ioan Bendei, fostul administrator al grupului RCS&RDS, isi suna pe secretara pentru a trimite “telefoane si operatori care sa le instaleze” la trei domicilii ale unui ofiter de politie judiciara, prezentat drept Iordachita Teodosia Elena.
“Deci aici trebuie telefon din ala care sa te plimbi prin casa, cica n-a mers niciodata (…) si iti mai dau inca unul pentru Craiova”, se aude vocea prezentata ca fiind a lui Bendei. Ulterior, aceeasi voce cere sa se “rezolve problema astazi”.
Pe baza acestei inregistrari audio, Antena 3 acuza ca “procurorii au ascuns dovezi ale spagilor pe care administratorul RCS&RDS le dadea chiar din sediul DNA”. Nu este clar de unde provin aceste inregistrari si daca ele sunt intr-adevar din dosar, asa cum pretind ziaristii de la Antena 3.
Difuzarea acestei inregistrari vine in contextul in care se apropie pronuntarea sentintei definitive in dosarul de santaj “Antena – RCS&RDS”.
In 12 mai 2016, Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat pe fostul director al Antena Group Sorin Alexandrescu la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare, pe Dan Voiculescu la doi ani de inchisoare cu executare si pe Camelia Voiculescu la doi ani de inchisoare cu suspendare, in timp ce Antena 3 si Intact Publishing au fost achitate. Decizia a fost contestata la instanta suprema, care este asteptata sa dea sentinta definitiva.
Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, si fiica sa Camelia au fost trimisi in judecata in 1 octombrie 2013, alaturi de Sorin Alexandrescu, atunci directorul general Antena TV Group SA, de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, si de fostul sef al ANAF Serban Pop.
Potrivit anchetatorilor, in perioada 16 aprilie – 21 mai 2013, Sorin Alexandrescu a exercitat, in mod repetat si gradual, acte de constrangere asupra lui Ioan Bendei, atunci administrator al RCS&RDS, amenintandu-l cu darea in vileag a unor presupuse fapte de coruptie, astfel incat sa il determine sa urmeze conduita impusa de inculpat. Actele de constrangere s-ar fi exercitat verbal, prin afirmatii legate de perspectiva declansarii unui scandal mediatic, dar si prin intermediul unui spot publicitar prin care publicul era informat ca vor fi facute dezvaluiri cu privire la presupuse fapte de coruptie in care ar putea fi implicat Ioan Bendei.
Anchetatorii sustin ca acest spot publicitar a fost realizat din dispozitia Cameliei Voiculescu si a lui Sorin Alexandrescu, la 8 mai 2013, si a fost difuzat in perioada 9 – 30 mai 2013, cu o frecventa de cinci ori pe zi (in total de 401 ori) de toate posturile TV apartinand SC Antena TV Group SA si SC Antena 3 SA. (Vlad Enciu)
Pe bune, posturile telefonice fixe RDS oferite gratuit sau chiar abonamentele mobile cu minute nelimitate si trafic inclus de 50 Gb la 2 euro/luna reprezinta spaga?
Daca esti anchetatorul care instrumenteaza dosarul ori directorul institutiei ai carei lucratori au fost delegati in dosarul penal, da, e coruptie.
Si TM fiterul Dragomir a adus spaga la Parchet.