Directia de Politie Transporturi a organizat o actiune de control privind legalitatea desfasurarii transportului rutier in regim „TAXI”, „in regim de inchiriere” si in domeniul transportului alternativ, in zona aeroporturilor civile din Romania.
Activitatile derulate pe parcursul actiunii au avut ca obiective combaterea pirateriei si verificarea activitatii taximetristilor autorizati, respectarea normelor legale care reglementeaza activitatea de transport persoane, diminuarea concurentei neloiale, verificarea starii tehnice a autoturismelor si a aparatelor de taxat.
In cadrul actiunii, au fost angrenati politisti, jandarmi si specialisti R.A.R., fiind verificate 287 de autovehicule, legitimate 466 de persoane, pentru neregulile constatate fiind aplicate 63 de sanctiuni contraventionale, in valoare totala de peste 17.910 lei.
Din totalul sanctiunilor, 16 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane in regim de taxi si in regim de inchiriere, 3 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 49/2019 privind activitatile de transport alternativ cu autoturism si conducator auto, 39 pentru incalcarea normelor privind circulatia pe drumurile publice si 5 la alte acte normative.
Pentru defectiuni tehnice, dotari suplimentare nepermise de lege sau nerespectarea prevederilor legale, au fost retrase 8 certificate de inmatriculare, retinute 2 placute de inmatriculare, o autorizatie de taxi si un permis de conducere.
Exemple:
- La data de 18 aprilie 2025, in urma exercitarii atributiilor de serviciu in zona Aeroportului International Craiova, politistii din cadrul Biroului de Politie Transporturi Aeriene Craiova, au depistat un barbat, de 46 de ani, din municipiul Craiova, in timp ce conducea un autoturism, iar, in urma verificarii documentelor, s-a constatat faptul ca acesta efectua activitati de transport persoane in regim de taxi, fara a putea prezenta documentele necesare desfasurarii activitatii.
Barbatul a fost sanctionat contraventional conform prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere, cu amenda in valoare de 500 de lei.
Totodata, pentru aspectele constatate s-a luat masura complementara de retinere a autorizatiei de taxi.
- La aceeasi data, politistii Biroului de Politie Transporturi Aeriene Craiova au depistat o persoana, in timp ce conducea un autoturism fara a poseda permis de conducere.
In cauza a fost intocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fara permis de conducere, iar cercetarile vor fi continuate de catre politistii Biroului de Politie Transporturi Aeriene Craiova. (IGPR, Comunicxat)