Odata depasit momentul alegerilor prezidentiale, vor reveni in prim-plan problemele cu care se confrunta economia romaneasca, care necesita masuri drastice, pentru a evita intrarea in recesiune.
In opinia analistilor, este de asteptat ca BNR sa elibereze presiunile din piata valutara si sa permita atingerea pragului psihologic de 5 lei/euro. Pentru a limita deprecierea, se anticipeaza ca banca centrala va opera o singura taiere a ratei de referinta, de la 6,50 la 6,25%, in conditiile in care inflatia s-a mentinut, in martie, in jurul valorii de 5% (5,1% conform Eurostat, 4,86% conform INS)
Din partea guvernului se solicita o majorare a TVA la 21%, incepand cu a doua jumatate a anului, in conditiile in care deficitul bugetar din 2024 se ridica, conform Eurostat, la 9,28% din PIB, mai mult cu circa un procent fata de estimarea Executivului, ceea ce ar putea retrograda ratingul de tara la categoria „junk” (nerecomandabil investitiilor).
In minuta sedintei de politica monetara a BNR, care s-a desfasurat in 7 aprilie, s-a precizat ca „riscurile la adresa comportamentului cursului de schimb al leului sunt in crestere, au sustinut membrii Consiliului, evocand in mai multe randuri deficitele gemene mari si incertitudinile asociate procesului de consolidare fiscala, precum si masurile de politica comerciala ale administratiei SUA, de natura sa sporeasca volatilitatea pe piata financiara internationala si sa afecteze perceptia de risc a investitorilor fata de regiune, dar si sa influenteze conduita politicii monetare a bancilor centrale majore.”
Depasirea pragului de 5 lei va oferi Finantelor o gura de oxigen prin majorarea incasarilor, in conditiile in care bugetul de stat a fost construit pe un curs mediu anual de 5,05 lei.
Pana la jumatatea lui mai, cursul nu va trece, probabil, de 4,9775 lei, maximul atins de la inceputul anului, si care a fost stabilit miercurea aceasta, iar tranzactiile din piata se realizau in culoarul 4,977 – 4,9778 lei.
Atacul lui Donald Trump la adresa lui Jerome Powell, presedintele Rezervei Federale americane, cel care a avertizat recent asupra faptului ca politicile tarifare vor ridica inflatia, a alimentat temerile privind viitorul celei mai mari economii din lume, iar moneda americana a atins cel mai scazut nivel de la sfarsitul anului 2023, de 1,1574 dolari/euro.
Marti, sub presiunea pietelor, Trump a batut in retragere si a afirmat ca „nu am nicio intentie de a-l demite”, pe seful Fed. Afirmatia a inviorat investitorii, iar euro s-a retras la 1,1308 – 1,1440 dolari, in conditiile in care seful de la Casa Alba s-a aratat optimist in ceea ce priveste un acord comercial cu China ce ar putea reduce „substantial” tarifele.
In piata locala, cursul dolarului a urcat de la 5,3291 la 5,3576 lei.
De la inceputul anului, aurul a crescut cu pana la 33%, dar a facut, miercuri, un pas inapoi, la 3.291,90 – 3.387,70 dolari/uncie, la o zi dupa ce a atins recordul de 3.499,70 dolari/uncie. Aceasta a facut ca pretul gramului de aur sa coboare de la maximul istoric de 480,8399 lei la 465,6930 lei.
Reducerea aversiunii fata de risc a coborat media francului elvetian de la 5,3406 la 5,2994 lei. In schimb, lira sterlina s-a apreciat la 5,8057 lei.
Criptomonedele au profitat de optimismul din piata. Bitcoin a urcat la 92.649 – 94.458 dolari, iar ethereum la 1.746 – 1.814 dolari.
(Radu Georgescu)