Politistii Sectiei 10 Rurale Faget au depistat in flagrant, in 13 aprilie 2025, in jurul orei 16, pe un drum secundar situat intre localitatile Fardea si Hauzesti, doua persoane care transportau ilegal carne de vanat.
In fapt, politistii au depistat doi barbati, in varsta de 52 si 62 de ani, care se deplasau cu un autoturism, avand asupra lor un exemplar din specia porc mistret, pentru care nu au putut prezenta documente legale de provenienta.
Din cercetarile efectuate a reiesit faptul ca, in dimineata aceleiasi zile, barbatul de 62 de ani, detinator legal de arme de vanatoare, s-ar fi deplasat pe un fond cinegetic din localitatea Fardea, fara a detine autorizatie de vanatoare si ar fi impuscat un exemplar de porc mistret. Ulterior, acesta s-ar fi intors la domiciliu, revenind apoi la locul faptei impreuna cu barbatul de 52 de ani, care l-ar fi sprijinit in transarea si transportarea vanatului.
De la acestia au fost ridicate mai multe bunuri, printre care cantitatea de 41 kilograme carne de vanat, fiind predata Ocolului Silvic Faget, trei arme de foc, munitia aferenta, doua telefoane mobile, precum si permisele de vanatoare si de arma. Totodata, in vederea continuarii cercetarilor a fost indisponibilizat si autoturismul folosit.
In urma administrarii probatoriului administrat in cauza, barbatul in varsta de 62 de ani a fost retinut pentru o perioada de 24 de ore sub aspectul savarsirii infractiunilor de practicarea vanatorii fara a fi inscris in autorizatia de vanatoare individuala sau colectiva, precum si transportul vanatului dobandit ori gasit impuscat sau transat in teren, fiind introdus in arestul IPJ Timis.
In cursul zilei de astazi, 14 aprilie 2025, barbatul de 62 de ani, urmeaza sa fie prezentat magistratilor in vederea luarii unor masuri preventive. Cercetarile sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Faget, in vederea stabilirii intregii situatii de fapt si luarii masurilor legale care se impun.
(IPJ Timis, Biroul de presa)