Incertitudinea politica ridicata si situatia in care se afla finantele publice au ridicat constant costurile cu care se poate imprumuta Romania atat din piata locala cat si cea externa. Evolutia pune presiune pe cursul leu/euro si forteaza atingerea pragului de 5 lei.
Scumpirea creditelor se datoreaza si modificarii perspectivei ratingului de tara de la „stabil” la „negativ” de toate cele trei mari agentii: Moody’s, Standard & Poor’s, Fitch.
In acest moment, dobanda pentru titlurile de stat romanesti cu scadenta la zece ani este de 7,3%, fata de 2,95% in zona euro sau 5,7%, in cazul Poloniei, respectiv 6,6% in cel al Ungariei.
O recenta analiza a agentiei Fitch atrage atentia asupra faptului ca „ciclul electoral prelungit este probabil sa intarzie masuri suplimentare de consolidare fiscala cel putin pana in a doua jumatate a anului 2025 (…) Fara masuri suplimentare, consideram ca exista riscuri pentru prognoza noastra privind deficitul din 2025, estimat la 7,5% din PIB, mai ales avand in vedere deficitele lunare mari de la inceputul anului 2025.”
Deprecierea monedei unice fata de cea americana, a ridicat nivelul aversiunii fata de risc in cazul valutelor de la marginea zonei euro.
Cursul euro a urcat de la 4,9761 la 4,9772 lei, iar tranzactiile se realizau in culoarul 4,9765 – 4,978 lei.
Tendinta de scadere marginala a dobanzilor interbancare a continuat si joi. Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inainte de mai 2019 a alunecat de la 5,91 la 5,90%. Indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la la 5,98%, iar cel la 12 luni a coborat la 6,06%.
Anuntul facut de Donald Trump referitor la introducerea, incepand cu data de 2 aprilie, a unei taxe de 25% la importurile de autoturisme a provocat iesiri de pe pietele europene si scaderi ale actiunilor producatorilor europeni. In aceste conditii, cotatiile euro au coborat pana la 1,0733 dolari, minim al ultimelor trei saptamani, iar media monedei americane a urcat de la 4,6113 la 4,6173 lei.
Cererea de moneda elvetiana se mentine la cote ridicate, ea fiind considerata drept un „refugiu”. Cursul francului elvetian a urcat la 5,2210 lei, iar cel al lirei sterline la 5,9711 lei.
La mai mult de o luna dupa ce a atins recordul de 452,3179 lei, pretul gramului de aur a atins un nou maxim istoric de 453,2378 lei. Cresterea s-a datorat aprecierii monedei americane dar si a faptului ca metalul galben a atins un nou record de 3.062,20 dolari/uncie.
In regiune, media monedei maghiare se deprecia la 400,47 forinti/euro iar a celei poloneze la 4,1913 zloti/euro.
Bitcoin fluctua intre 85.855 si 87.776 dolari, iar ethereum intre 1.988 si 2.037 dolari. (R.G.)
NOTA: Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14