Proiect in valoare de peste 5 milioane de euro, implementat de Universitatea de Vest din Timisoara: “Dotarea infrastructurii UVT in acord cu nevoile pietei fortei de munca” (P)

Universitatea de Vest din Timisoara, in calitate de beneficiar, anunta demararea proiectului „Dotarea infrastructurii Universitatii de Vest din Timisoara in acord cu nevoile pietei fortei de munca“ (Cod SMIS: 327277), prin care se va realiza cresterea calitatii academice si a capacitatii de inovare a Universitatii de Vest din Timisoara prin dezvoltarea infrastructurii educationale a celor unsprezece facultati, in acord cu progresul tehnologic si dinamica socio-economica.

Proiectul are o durata de implementare de 24 luni (incepand din 25 martie 2025) si este finantat prin Agentia pentru Dezvoltare Regionala Regiunea Vest ca Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027.

Reprezentantii ADR Vest si UVT au semnat in 25 martie 2025 contractul de finantare al acestui proiect, inclus in cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 6: O regiune educata si atractiva, Obiectivul specific: RSO4.2 (Imbunatatirea accesului egal la servicii de calitate si incluzive in educatie si invatarea pe tot parcursul vietii prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilientei pentru educatia si formarea la distanta si online), Interventia regionala: 6.1.D (Investitii in unitatile de invatamant prescolar, primar, gimnazial, profesional si superior – universitati).

Valoarea proiectului:

Valoarea totala a proiectului este de 25.248.180,25 lei, cu o valoare totala eligibila a proiectului (inclusiv TVA eligibil) de 23.297.110,30 lei, o valoare eligibila nerambursabila din partea fondurilor (FEDR/FSE+/FC/FTJ) de 17.272.477,58 lei, o valoarea eligibila nerambursabila din bugetul national de 5.558.690,55 lei, o valoare eligibila a cofinantarii care ii revine beneficiarului de 465.942,17 lei si cu o valoare totala neeligibila a proiectului (inclusiv TVA neeligibil) de  1.951.069,95 lei.

Obiectivul general:

Obiectivul general al proiectului vizeaza cresterea calitatii academice si a capacitatii de inovare a Universitatii de Vest din Timisoara prin dezvoltarea infrastructurii educationale a celor unsprezece facultati, in acord cu progresul tehnologic si dinamica socio-economica, iar activitatile si rezultatele principale aferente proiectului vor consta in achizitii de echipamente si dotarea spatiilor de invatamant, precum si dezvoltarea programelor de formare existente si a unor programe noi.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

Obiectiv specific 1: Adoptarea si implementarea tehnologiilor de ultima generatie in cadrul Universitatii de Vest din Timisoara prin dotarea si echiparea a doua amfiteatre, a sapte laboratoare si a unui container remote pentru garantarea unui nivel ridicat de performanta academica si de cercetare.

Obiectiv specific 2: Optimizarea infrastructurii educationale prin furnizarea de platforme avansate de invatare pentru dezvoltarea abilitatilor practice si teoretice in diverse domenii, asigurand accesul echitabil la resurse digitale avansate.

Obiectiv specific 3: Imbunatatirea calitatii si accesibilitatii educatiei la Universitatea de Vest din Timisoara prin actualizarea si diversificarea programelor de studiu, in vederea facilitarii tranzitiei studentilor de la educatie la piata muncii.

Activitatile prevazute:

Structura proiectului include activitati aferente activitatii de baza si activitati de tip FSE+.

1.Dotari:

Prin intermediul proiectului vor fi dotate spatiile de invatare cu echipamente de ultima generatie (state of the art) pentru a sprijini atractivitatea universitatii si pentru a asigura un nivel ridicat de congruenta intre specializarile/programele de studii si nevoile pietei muncii regionale.

Spatiile de invatare din cadrul facultatilor beneficiare ale proiectului (Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, Facultatea de Litere, Istorie si Teologie, Facultatea de Drept, Facultatea de Educatie Fizica si Sport, Facultatea de Muzica si Teatru, Facultatea de Stiinte Politice, Filosofie si Stiinte ale Comunicarii, Facultatea de Fizica, Facultatea de Sociologie si Psihologie), sunt dotate cu tehnologie Wireless.

Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor din cadrul UVT, facultate din categoria 1, va fi dotata cu aer conditionat.

In cadrul Facultatii de Stiinte Politice, Filosofie si Stiinte ale Comunicarii, facultate din categoria 2, va fi dotat prin intermediul proiectului un laborator de jurnalism necesar pentru formarea viitorilor jurnalisti si pentru imbunatatirea calitatii educatiei in domeniul jurnalismului.

In cadrul Facultatii de Arte si Design, facultate din categoria 1, va fi dotat prin intermediul proiectului un laborator de prototipare si gaming. Laboratorul va fi dotat cu echipamente de ultima generatie si va contribui la dezvoltarea creativitatii si inovatiei in randul studentilor (prototipare rapida, explorarea tehnologiilor noi, interdisciplinaritate, colaborare intre domeniile arte, design si programare; integrarea jocurilor in arte aptitudini in utilizarea tehnologiilor digitale si programare si design de jocuri etc.)

In cadrul Facultatii de Sociologie si Psihologie (FSP), facultate din categoria 2, se vor dota trei laboratoare: 1 laborator de cercetare de ultima generatie, denumit LabNeuroCog, cu echipamente avansate pentru cercetarea neurocognitiva, facilitand astfel studii si experimente de inalta calitate., 1 laborator de Psihologie Experimentala cu echipamente avansate necesare pentru desfasurarea studiilor de psihologie experimentala si 1 laborator de sociologie cu echipamente si tehnologii avansate pentru facilitarea studiilor sociologice si a cercetarii sociale.

In cadrul Facultatii de Fizica, facultate din categoria 2, se va dota un laborator de fizica cuantica destinat noilor cursuri: Mecanica cuantica avansata si aplicatii, anul 3, sectiile Fizica/Fizica informatica; Theory of quantum information, master Advanced Research Methods in Physics. In cadrul dotarilor vor fi integrate modulele: sursa de inseparabilitate ajustabila, filtru de polarizare motorizat si cuplare cu fibra optica; studiul NV-urilor in diamant cu configurare confocala, ce include o sursa de microunde pulsate, sursa laser si bobine; Interferometru Michelson impreuna cu un sistem de deplasare motorizat si oglinzi piezoelectrice si interferometrul Hong-Ou-Mandel pentru demonstrarea interferentei a 2 fotoni.

In cadrul Facultatii de Chimie, Biologie, Geografie, facultate din categoria 3, se va dota un Laborator de imunologie destinat mai multor discipline din planurile de invatamant ale specializarilor de la ciclul de licenta Biologie (anul II), Biochimie (anul II), Chimie medicala (anul III) si a programelor de masterat Biologia dezvoltarii si influenta factorilor exogeni asupra organismelor (anul I) si Masterat didactic in Biologie (anul I).

In cadrul Universitatii de Vest din Timisoara, vor fi dotate 2 amfiteatre, cu dotari IT, mobilier, corpuri iluminat etc., A32 (alocat Facultatii de Educatie Fizica si Sport) si A33 (alocat Facultatii de Sociologie si Psihologie). Amfiteatrele dotate vor dispune de locuri accesibile pentru persoanele cu dizabilitati.

De asemenea, va fi achizitionat un Container Remote computing si echipamentele Remote computing aferente pentru utilizarea de catre Facultatea de Matematica si Informatica. Containerul si echipamentele Remote computing joaca un rol esential in mediul IT modern, oferind solutii flexibile si eficiente pentru gestionarea si executarea aplicatiilor. Containerul faciliteaza dezvoltarea si implementarea rapida a aplicatiilor, in timp ce echipamentele remote computing asigura resursele si infrastructura necesara pentru a sprijini aceste aplicatii. Utilizarea acestor tehnologii permite Universitatii de Vest din Timisoara sa raspunda rapid la cerintele pietei si sa inoveze continuu.

2. Activitati de crestere a calitatii si accesului la educatie, inclusiv pentru dezvoltarea de noi specializari, de tipul Fondului Social European Plus (FSE+).

Activitatile de tipul FSE+ derulate prin proiect vor fi:

Sprijinirea cursurilor existente prin imbunatatirea continutului si adaptarea la cerintele pietei – vor fi sprijinite cursurile Imunobiologie, Imunologie si imunochimie, Imunologie clinica (Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie); Mecanica cuantica avansata si aplicatii, Theory of quantum information (Facultatea de Fizica); Grafica si Interfete de utilizator, Grafica si jocuri serioase (Facultatea de Matematica si Informatica).

Dezvoltarea de noi programe de master, in special in domeniile de specializare inteligenta ale Regiunii Vest, in acord cu dinamica pietei muncii si emergenta tranzitiei digitale si ecologice; Programe de master in Biologie la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, Program de master in Quantum Science and Information la Facultatea de Fizica si Facultatea de Matematica si Informatica si Program de master in realitatea virtuala si augmentata la Facultatea de Matematica si Informatica.

Grupul tinta care va beneficia de dotarile prevazute este format din cei aproape cinsprezece mii de studenti, din cadrul celor unsprezece facultati UVT. Grupul tinta este format, de asemenea, si din Universitatea de Vest din Timisoara, in calitate de proprietar al infrastructurilor, cu facultatile subiect al investitiilor (Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor, Facultatea de Arte si Design, Facultatea de Matematica si Informatica, Facultatea de Sociologie si Psihologie, Facultatea de Fizica , Facultatea de Stiinte ale Guvernarii si Comunicarii, Facultatea de Educatie Fizica si Sport , Facultatea de Litere, Istorie si Teologie, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, Facultatea de Drept, Facultatea de Muzica si Teatru). Principalele beneficii ale acestora sunt cele legate de o calitate superioara a infrastructurii de invatamant, dar si de masurile ce vor fi implementate la nivel de curricula universitara. Beneficiarii indirecti sunt cadrele didactice si personalul administrativ si auxiliar care activeaza in cadrul facultatilor (peste o mie doua sute de cadre didactice si persoane din corpul administrativ si auxiliar).

O alta categorie de beneficiari indirecti este reprezentata de viitorii studenti care vor beneficia de infrastructurile dotate si modernizate prin proiect si de cursurile adaptate la nevoile si cerintele pietei muncii, precum si de partenerii din mediul socio-economic ai UVT care participa la activitati comune de formare sau cercetare.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Acest nou proiect de investitii, cofinantat cu fonduri europene asigurate prin ADR Vest, va contribui la dezvoltarea unui ecosistem educational modernizat, util studentilor si cercetatorilor de la UVT, dar si comunitatii timisorene, in general. Vom asigura, astfel, un context educational aliniat cu cele mai avansate tendinte ale progresului tehnologic si ale dinamicii socio-economice, un mediu care va sustine semnificativ integrarea studentilor si absolventilor UVT la cerintele pietei muncii.”

(Universitatea de Vest din Timisoara, Horea Bacanu)

Leave a Reply